Decizia dură luată de Putin în privința ucrainenilor din Rusia. Ordinul emis de liderul Kremlinului împotriva lor

vladimir putin
AFP

Președintele rus Vladimir Putin le-a ordonat ucrainenilor care „se află ilegal în Rusia” să plece până la data de 10 septembrie.

Liderul rus Vladimir Putin a semnat un decret care prevede că „cetățenii ucraineni care stau ilegal în Rusia trebuie să plece până la 10 septembrie sau să își legalizeze șederea”.

„...cetățenii Ucrainei care se află în Federația Rusă și nu au motive legale pentru a rămâne (trăi) în Federația Rusă sunt obligați să părăsească Federația Rusă pe cont propriu sau să își rezolve statutul juridic în Federația Rusă până la 10 septembrie 2025 inclusiv...”, a declarat Vladimir Putin, potrivit Ukrainska Pravda.

Decretul stipulează, de asemenea, că cetățenii străini și apatrizii care au sosit pe teritoriile așa-numitelor organizații teroriste „Republicile Populare Donețk/Luhansk”, precum și în părțile din oblasturile Zaporizhzhia și Kherson ocupate temporar de Rusia, înainte de intrarea în vigoare a decretului - fie în scopul neangajării pentru o perioadă mai mare de 90 de zile, fie în scopul angajării - trebuie să se supună unui examen medical până la 10 iunie 2025.

Aceștia sunt obligați să prezinte biroului teritorial al Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei documente medicale care să confirme absența consumului de droguri ilicite sau substanțe psihotrope, a bolilor infecțioase și a infecției cu HIV.

Citește și
vladimir putin donald trump
Analiză The Spectator: Discuția lui Trump cu Putin îi oferă Ucrainei timp. Ce rol are Europa în negocieri
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Rusia vorbește despre oprirea atacurilor exact în momentul în care Ucraina lansează o nouă rachetă de croazieră puternică
Rusia vorbește despre oprirea atacurilor exact în momentul în care Ucraina lansează o nouă rachetă de croazieră puternică

Efortul lui Donald Trump de a-l convinge pe Vladimir Putin să accepte un armistițiu de 30 de zile a eșuat, însă Kremlinul pare interesat să reducă atacurile asupra infrastructurii energetice.

Analiză The Spectator: Discuția lui Trump cu Putin îi oferă Ucrainei timp. Ce rol are Europa în negocieri
Analiză The Spectator: Discuția lui Trump cu Putin îi oferă Ucrainei timp. Ce rol are Europa în negocieri

Cine a câștigat din conversația telefonică de marți dintre Donald Trump și Vladimir Putin? Probabil că nimeni nu a făcut-o, dar nici nu a pierdut cu adevărat cineva, scrie istoricul Mark Galeotii într-o analiză publicată în The Spectator.

Spitale noi în România: Lucrările finanțate prin PNRR, pe ultima sută de metri
Spitale noi în România: Lucrările finanțate prin PNRR, pe ultima sută de metri

Cel puțin trei spitale din țară ar putea termina lucrările finanțate prin PNRR anul acesta. Dacă termenele vor fi respectate, pacienții urmează să beneficieze de saloane noi și săli de operație dotate cu aparatură modernă.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.