Danemarca: ”Nu cedăm presiunilor privind Groenlanda. Noi, danezii, nu suntem aşa"

armata danemarca
AFP

Danemarca nu va ceda presiunilor "inacceptabile" din partea Statelor Unite pentru a prelua controlul asupra Groenlandei, a declarat joi premierul danez Mette Frederiksen, avertizând că este în joc dreptul groenlandezilor la autodeterminare, scrie Reuters.

Preşedintele Donald Trump a declarat că vrea ca Statele Unite să preia controlul asupra insulei arctice bogate în minerale şi poziţionate strategic, un teritoriu semi-autonom al Danemarcei, invocând motive de securitate naţională şi internaţională, şi nu a exclus utilizarea forţei în acest sens.

"Ordinea mondială pe care am construit-o de-a lungul generaţiilor este contestată mai mult ca oricând", a spus Frederiksen într-un discurs de Ziua Naţională a Danemarcei.

"În ultimele luni, Groenlanda şi Danemarca au fost supuse unor presiuni inacceptabile din partea celui mai apropiat aliat al nostru", a adăugat ea, referindu-se la Statele Unite.

Vicepreşedintele american JD Vance, aflat într-o vizită pe insulă în martie, a acuzat Danemarca, membră a NATO, că nu face o treabă bună în ceea ce priveşte siguranţa Groenlandei şi a sugerat că Statele Unite ar proteja mai bine teritoriul.

Citește și
Rusia atac ucraina
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

Vizita lui Vance a avut loc după victoria în alegeri a Partidului Demokraatit în Groenlanda, cu o orientare liberală, care favorizează o abordare lentă a independenţei faţă de Danemarca.

Liderii Danemarcei şi Groenlandei au declarat că doar groenlandezii pot decide asupra viitorului teritoriului, iar Constituţia daneză conferă insulei dreptul de a cere independenţa.

Principii fundamentale în relaţia transatlantică, precum suveranitatea naţională, respectarea frontierelor şi dreptul popoarelor la autodeterminare, sunt acum în joc, a spus Frederiksen.

"Dar noi nu cedăm presiunilor. Noi, danezii, nu suntem aşa", a adăugat ea.

Un acord din 1951 între Statele Unite şi Danemarca oferă SUA dreptul de a construi baze militare în Groenlanda, cu condiţia ca Danemarca şi Groenlanda să fie notificate.

Insula, a cărei capitală, Nuuk, se află mai aproape de New York decât de Copenhaga, dispune de bogăţii minerale, petrol şi gaze naturale, dar dezvoltarea sa a fost lentă, iar sectorul minier a beneficiat de investiţii americane foarte limitate.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Programe AI care nu se mai opresc la comandă. Specialiștii avertizează: „Nu știm cum funcționează cu adevărat AI-ul”
Programe AI care nu se mai opresc la comandă. Specialiștii avertizează: „Nu știm cum funcționează cu adevărat AI-ul”

Filmele despre roboți și calculatoare care ies de sub controlul omului par tot mai aproape de realitate.

Curtea Supremă a SUA permite DOGE să acceseze datele personale deţinute de Securitatea Socială
Curtea Supremă a SUA permite DOGE să acceseze datele personale deţinute de Securitatea Socială

Curtea Supremă a Statelor Unite cu majoritate conservatoare a autorizat vineri, până la un nou ordin, Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE) să acceseze datele personale deţinute de Securitatea Socială, notează AFP.

 

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.