Cutremur puternic în Chile. Președintele Pinera: „Pământul vrea şi el să ne aplaude”

×
Codul embed a fost copiat

Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 grade a avut loc, joi, în centrul statului Chile, în timp ce președintele țării, Sebastian Pinera, susținea un discurs.

Epicentrul seismului a fost localizat la 47 de kilometri vest de staţiunea estivală Pichilemu din regiunea O'Higgins, aflată pe ţărmul Oceanului Pacific, potrivit Agenției guvernamentale pentru situaţii de urgenţă ONEMI, citate de DPA, informează Agerpres.

Nu au fost raportate persoane accidentate şi pagube materiale. Potrivit ONEMI, nu a fost emisă o alertă de tsunami.

Pământul a început să se cutremure în oraşul Teno exact în momentul în care preşedintele Pinera rostea un discurs în faţa sediului unei companii specializate în exportul de fructe, au precizat cotidianul La Tercera şi alte instituţii mass-media.

Citește și
cutremur
Cutremur cu magnitudinea 5,2, în Grecia, în apropierea unei zone turistice faimoase

„Păstraţi-vă calmul, domnule preşedinte!", i-a spus unul dintre organizatori preşedintelui Pinera. Acesta din urmă i-a răspuns astfel: „Sunt mai calm decât voi, oameni buni!".

„Atunci când vorbim despre pământ, Pământul vrea şi el să ne aplaude. Acest cutremur este un tribut adus bărbaţilor şi femeilor care lucrează pământul în ţara noastră", a continuat Sebastian Pinera.

Chile se află în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune cunoscută pentru frecvente cutremure şi erupţii vulcanice.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Cutremur în România. Seismul a avut loc la o adâncime de 80 de kilometri
Cutremur în România. Seismul a avut loc la o adâncime de 80 de kilometri

Un cutremur cu magnitudinea 3,1 pe scara Richter s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 6:23, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, informează INCDFP.

Cutremur cu magnitudinea 5,2, în Grecia, în apropierea unei zone turistice faimoase
Cutremur cu magnitudinea 5,2, în Grecia, în apropierea unei zone turistice faimoase

Un cutremur de pământ cu magnitudinea 5,2 s-a produs miercuri dimineaţă în largul insulei Creta, potrivit unui prim raport emis de Observatorul geodinamic din Atena, citat de AFP.

Țara afectată de două cutremure puternice. Sunt 8 morți și 60 de răniți
Țara afectată de două cutremure puternice. Sunt 8 morți și 60 de răniți

Opt persoane au murit și alte 60 au fost rănite, sâmbătă dimineața, în Filipine, unde au avut loc două cutremure puternice.

80.000 de replici, după cutremurele din California. Riscul unui nou seism devastator
80.000 de replici, după cutremurele din California. Riscul unui nou seism devastator

Peste 80.000 de seisme au fost în din 4 iulie în zona Ridgecrest - după două dintre cei mai mari cutremure care au lovit California în aproape un deceniu

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Un avion cu peste 200 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India
Un avion cu peste 200 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India

Un avion cu peste 200 de pasageri la bord, care se îndrepta spre Marea Britanie, s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei, anunță BBC.