Cutremur în timp ce salvatorii români încercau să scoată un tânăr de sub ruine, în Turcia

Salvatori români
IGSU

Salvatorii români care acţionează în Turcia au scos de sub ruine până acum patru persoane. Miercuri, în timpul acţiunii de recuperare a unui tânăr de sub dărâmături, s-a produs un cutremur de 4,2 care a îngreunat operaţiunile de salvare.

În acest caz, intervenţia a durat 20 de ore. Joi dimineaţă, echipa se deplasează la o nouă clădire P+8, prăbuşită total, pentru a căuta supravieţuitori, anunţă IGSU.

”În dimineaţa zilei de ieri, în zona de intervenţie indicată de autorităţile turce, salvatorii români au identificat o persoană conştientă, un adolescent de 16 ani, blocat sub dărâmături. După mai multe ore de intervenţie, în site-ul de acţiune al salvatorilor români, s-a înregistrat o replică cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter, fapt care a dus la modificări ale elementelor prăbuşite, îngreunând astfel misiunea de salvare a adolescentului. S-a solicitat în sprijin un excavator pentru a susţine partea superioară a construcţiei, iar echipa mixtă de sprijin a continuat misiunea de salvare, prin crearea unui tunel de acces la victimă. Cu eforturi susţinute şi peste 20 ore de muncă continuă, echipa din România a reuşit să-l salveze pe tânărul blocat sub dărâmături, acesta fiind conştient şi cooperant. Pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun, acesta a fost predat echipajelor medicale”, relatează IGSU joi dimineaţă.

Citește și
supravietuitoare india
O femeie a ratat cu 10 minute zborul fatal Air India în care 241 de pasageri au murit. A fost prinsă în trafic

Până la acest moment, echipa mixtă din România a reuşit să salveze 4 persoane, victime ale seriilor de cutremure produse în Turcia.

Pe parcursul nopţii, la indicaţia autorităţilor turce, echipa din România a mai desfăşurat 2 misiuni de căutare în 2 puncte diferite, însă nu au fost identificate persoane în viaţă.

În prezent, echipa se deplasează la o nouă clădire P+8, prăbuşită total, pentru executarea unei operaţiuni de căutare. La clădirea prăbuşită se află deja echipe de intervenţie locale şi o macara de mare tonaj, dar autorităţile turce au solicitat sprijin.

La acest moment, în Turcia sunt prezente 2 echipe de sprijin din România, formate din personal specializat de căutare-salvare RO-USAR, medici şi asistenţi SMURD, personal cu echipe canine din cadrul Clubul Câinilor Utilitari, Câini de Salvare Transilvania, Câini de Salvare Gugulania, care se află în permanentă legătură cu autorităţile turce, reprezentanţii AFAD fiind cei direct responsabili în a desemna zona de acţiune şi intervenţie a echipelor internaţionale venite în sprijin.

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
O femeie a ratat cu 10 minute zborul fatal Air India în care 241 de pasageri au murit. A fost prinsă în trafic
O femeie a ratat cu 10 minute zborul fatal Air India în care 241 de pasageri au murit. A fost prinsă în trafic

O femeie stabilită la Londra a ratat cu 10 minute zborul fatal al companiei Air India, scăpând de unul dintre cele mai grave dezastre aviatice din India, care a făcut 241 de victime.

Atacul devastator al Israelului asupra Iranului, în imagini. GALERIE FOTO
Atacul devastator al Israelului asupra Iranului, în imagini. GALERIE FOTO

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.