Cum au ajuns avioanele să zboare deasupra Polului Nord, după ce Rusia și-a închis spațiul aerian pentru unii transportatori

avion aripa
Shutterstock

Faptul că Rusia a închis spațiul aerian pentru unii transportatori internaționali, inclusiv mulți din Europa, a forțat companiile aeriene să caute rute alternative.

Pentru unele zboruri, precum cele care leagă Europa și Asia de Sud-Est acest lucru este foarte problematic, pentru că Rusia se află între ele, notează CNN. 

Problema aceasta cel mai bine exemplificată de zborul Finnair de la Helsinki la Tokyo. Înainte de invazia Ucrainei, avioanele de la această companie decolau și virau rapid în spațiul aerian al Rusiei vecine, unde parcurgeau 4.800 de km. Apoi, intrau în China, parcurgeau 1.600 de km, intrau iar în Rusia, la nord de Vladivostok. Până la final, călătoria dura nouă ore și se parcurgeau 8.000 de km.

Ultimul zbor de acest fel a avut loc pe 26 februarie. A doua zi, Rusia a interzis Finlandei să-i folosească spațiul aerian, forțând anularea temporară a majorității zborurilor spre destinațiilor asiatice ale Finnair, inclusiv Coreea de Sud, Singapore și Thailanda.

Până la urmă reprezentanții companiei au fost nevoiți să găsească o soluție, iar asta a fost: zborul peste Polul Nord. În loc să se îndrepte spre sud-est în Rusia, avioanele aveau să plece acum din Helsinki și să meargă direct spre nord, îndreptându-se spre arhipelagul norvegian Svalbard, înainte de a trece peste pol și Alaska.

Citește și
copil armata
Presa ucraineană: Rusia intenționează să recruteze minori în războiul împotriva Ucrainei din cauza pierderilor grele

Acum, zborul durează 13 ore și se parcurg peste 12.800 de km. Mai mult, se folosește cu 40% mai mult combustibil pentru o astfel de călătorie. 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 25. ONU: Cel puţin 902 civili au fost ucişi de la începutul războiului
Război în Ucraina, ziua 25. ONU: Cel puţin 902 civili au fost ucişi de la începutul războiului

Bombardamentele Rusiei distrug țara vecină. Peste 100 de militari ucraineni au fost uciși în urma unui atac aerian efectuat de ruși asupra unei baze de antrenament din sudul țării.

Presa ucraineană: Rusia intenționează să recruteze minori în războiul împotriva Ucrainei din cauza pierderilor grele
Presa ucraineană: Rusia intenționează să recruteze minori în războiul împotriva Ucrainei din cauza pierderilor grele

Autoritățile ruse ar intenționa să implice cetățeni minori în războiul împotriva Ucrainei, susține presa ucraineană.

Un ofiţer superior al marinei ruse a fost ucis, susţine Ucraina
Un ofiţer superior al marinei ruse a fost ucis, susţine Ucraina

Autorităţile din Ucraina anunţă că a fost ucis în timpul ostilităţilor un ofiţer superior de navă rus, potrivit BBC, scrie News.ro. 

14.700 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul războiului, susține armata Ucrainei
14.700 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul războiului, susține armata Ucrainei

Forţele armate ucrainene au revizuit bilanţul pierderilor estimate provocate Rusiei, anunţă Kyiv Independent, potrivit News.ro. 14.700 de soldaţi ruşi ar fi decedat de la 24 februarie până în prezent.  

R. Moldova, România și Italia se mobilizează pentru a ajuta trei copii bolnavi din Ucraina
R. Moldova, România și Italia se mobilizează pentru a ajuta trei copii bolnavi din Ucraina

Republica Moldova, România și Italia se mobilizează pentru a ajuta trei copii din Ucraina, care au nevoie de intervenții medicale speciale.  

Recomandări
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că propunerea privind introducerea unei taxe pe tranzacţiile bancare nu a venit din partea formaţiuni. Între timp, surse PSD au declarat că propunerea aparține consilierului Radu Burnete și UDMR.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București
Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București

Ion Iliescu a fost internat luni după-amiază în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din București.