Cu cine s-a întâlnit Papa Francisc cu câteva ore înainte să moară. Reacție pe X: „Era evident”

Papa Francisc
AFP

Vicepreședintele american JD Vance a reacționat după ce a aflat de moartea Papei Francisc, la câteva ore după ce a avut o întrevedere cu Suveranul Pontif, la Vatican.

„Tocmai am aflat despre trecerea în neființă a Papei Francisc. Inima mea este alături de milioanele de creștini din întreaga lume care l-au iubit. M-am bucurat să îl văd ieri, deși era evident foarte bolnav. Însă îmi voi aminti mereu de el pentru predica pe care a rostit-o în primele zile ale pandemiei de COVID. A fost cu adevărat foarte frumoasă. Dumnezeu să-i odihnească sufletul”, a scris JD Vance pe X.

Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreşedintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paşte, a anunţat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigraţie a istraţiei lui Donald Trump, relatează AFP şi Reuters.

Această "întâlnire privată" de "câteva minute" a avut loc "la scurt timp după ora 11:30 (09:30 GMT)" la reşedinţa Santa Marta, unde locuieşte papa la Vatican.

Citește și
israel iran
Iranul afirmă că a obţinut documente secrete israeliene privind programul nuclear al Israelului

Întrevederea "le-a permis (celor doi) să-şi transmită reciproc urări de bine cu ocazia zilei de Paşte", a precizat Vaticanul într-un comunicat pe Telegram.

După slujba de Paşte, papa a apărut în Piaţa Sfântul Petru pentru a saluta mulţimea dintr-un papamobil deschis.

Biroul de presă al lui Vance a emis o scurtă declaraţie prin care a confirmat întâlnirea, dar nu a oferit alte detalii.

Vicepreşedintele american, care se află în vizită în Italia cu familia în acest weekend, s-a întâlnit sâmbătă cu oficiali de rang înalt de la Vatican pentru discuţii mai oficiale. Papa, care se recuperează după o dublă pneumonie, nu a luat parte la aceste discuţii.

Papa şi oficialii Vaticanului au criticat mai multe dintre politicile istraţiei preşedintelui Donald Trump, inclusiv planurile sale de a expulza milioane de migranţi din SUA şi reducerile majore ale ajutorului extern şi ale programelor de asistenţă socială internă.

Francisc a numit reprimarea imigraţiei o "ruşine". Vance, care a devenit catolic în 2019, a citat învăţături catolice din epoca medievală pentru a justifica această politică.

Papa a respins conceptul teologic pe care Vance l-a folosit pentru a apăra reprimarea, într-o scrisoare deschisă neobişnuită adresată episcopilor catolici americani despre istraţia Trump în februarie, şi a numit planul lui Trump o "criză majoră" pentru Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Iranul afirmă că a obţinut documente secrete israeliene privind programul nuclear al Israelului
Iranul afirmă că a obţinut documente secrete israeliene privind programul nuclear al Israelului

Agenţiile de informaţii iraniene au obţinut un număr mare de documente secrete israeliene, unele legate de planurile şi instalaţiile nucleare ale duşmanului de moarte al Teheranului, a anunţat sâmbătă presa de stat iraniană.

Elon Musk a şters mesajul de pe X în care afirma că Trump apare în „dosarele Epstein”
Elon Musk a şters mesajul de pe X în care afirma că Trump apare în „dosarele Epstein”

Elon Musk a şters mesajul de pe X în care afirma că preşedintele SUA, Donald Trump, apare în dosarele încă nedivulgate privind cazul Jeffrey Epstein.

Trump îl amenință direct pe Musk. Președintele SUA, prieten cu celebrul pedofil Epstein: ”Femei cum îmi plac și mie”
Trump îl amenință direct pe Musk. Președintele SUA, prieten cu celebrul pedofil Epstein: ”Femei cum îmi plac și mie”

Donald Trump l-a amenințat sâmbătă pe Elon Musk cu ”consecințe serioase”, chiar dacă patronul Tesla și SpaceX a șters postarea despre relația fostului său prieten și aliat cu pedofilul Jeffrey Epstein.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.