Coreea donează 81 de echipamente de laborator către România. Vom avea primul laborator de testare a produselor din tutun

laborator, medic
Getty

România primeşte, din partea Guvernului Republicii Coreea, o donaţie constând în 81 de echipamente de laborator care vot fi folosite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi de centrele regionale din cadrul acestuia.

Donaţia, în valoare de aproape 4 milioane de dolari, include echipamente folosite la determinarea prezenţei microorganismelor în apă, alimente sau alte tipuri de produse, dar şi aparatură necesară diagnosticului epidemiologic.

În urma donaţiei, România va avea primul laborator în cadrul căruia va fi monitorizat conţinutul produselor din tutun.

„Această donaţie constă în 81 echipamente de laborator în valoare de aproape 4 milioane de dolari. Activităţile de laborator sunt o componentă a domeniilor pe care Institutul Naţional de Sănătate Publică le păstoreşte şi sunt în permanentă dezvoltare şi perfecţionare, atât la nivelul laboratorului naţional de sănătate publică din Bucureşti, cât şi al laboratoarelor din cadrul centrelor regionale de sănătate publică din întreaga ţară, din Cluj, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş. Echipamentele donate vor fi utilizate în scopul modernizării laboratoarelor de sănătate publică, de mediu şi cele de diagnostic epidemiologic, contribuind, în acest fel, la supravegherea sănătăţii populaţiei în relaţie cu mediul, dar şi la supravegherea bolilor transmisibile. Prin această donaţie vom beneficia de o contribuţie esenţială în implementarea secvenţierii în laboratoarele Centrelor Regionale de Sănătate Publică, extinderea acestei metode de analiză, aşa cum am văzut în timpul pandemiei, este esenţială pentru a supraveghea proactiv răspândirea şi limitarea bolilor transmisibile”, a declarat directorul general al Institutului Naţional de Sănătate Publică, Simona Pârvu. 

Conform acesteia, echipamentele care vor ajunge în laboratoarele de mediu vor duce la extinderea şi perfecţionarea determinărilor privind prezenţa substanţelor chimice şi a microorganismelor în apă, alimente sau produse cosmetice. 

Citește și
pana de curent spania
Insula La Palma, lovită de o pană de curent. 82.000 de locuitori au rămas fără curent pentru câteva ore

De asemenea, în cadrul INSP se va dezvolta primul laborator de tutun din România, la Bucureşti, laborator în cadrul căruia va fi monitorizat conţinutul produselor din tutun. Până acum România apela la laboratoare din alte ţări europene pentru testarea acestui tip de produse. În primă etapă, laboratorul va monitoriza cantităţile de gudron, monoxid de carbon şi nicotină din produsele de tutun, în a doua etapă, România îşi propune extinderea metodelor de analiză şi pentru produsele nou intrate pe piaţa tutunului, respectiv cele care se încălzesc, a precizat directoarea INSP.

Conform acesteia, laboratorul va deveni funcţional cel mai probabil începând cu anul viitor.

„Donaţia generoasă a guvernului sud-coreean poate să schimbe rapid faţa sistemului de sănătate publică din România. Legat de analiza aprofundată a compoziţiei a diverselor substanţe care sunt în produsele din tutun, pentru România este primul laborator avansat care poate să facă acest lucru şi cred că vine în sprijinul politicilor de protecţie a comunităţilor”, a afirmat, la rândul său, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în cadrul ceremoniei de predare-primire a echipamentelor, care a avut loc miercuri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Insula La Palma, lovită de o pană de curent. 82.000 de locuitori au rămas fără curent pentru câteva ore
Insula La Palma, lovită de o pană de curent. 82.000 de locuitori au rămas fără curent pentru câteva ore

Operatorul rețelei electrice din Spania, Redeia, a anunțat marți seară că restabilește treptat alimentarea cu energie pe insula La Palma, după ce insula canariană a suferit o pană de curent.

Elon Musk spune că „regretă” unele postări pe care le-a făcut despre Donald Trump: „Au mers prea departe”
Elon Musk spune că „regretă” unele postări pe care le-a făcut despre Donald Trump: „Au mers prea departe”

Miliardarul Elon Musk a declarat că regretă unele dintre postările pe care le-a făcut despre președintele american Donald Trump în timpul războiului lor de cuvinte pe social media.

Trump, minciuni în rafală: protestatari plătiți, țări străine pregătesc invazia SUA, paleți de cărămizi pentru violențe
Trump, minciuni în rafală: protestatari plătiți, țări străine pregătesc invazia SUA, paleți de cărămizi pentru violențe

Donald Trump folosește minciuni și teorii conspirații în discursul său oficial pentru a-și justifica decizia de a trimite armata pe străzile din Los Angeles. Președintele Statelelor Unite invocă efectiv o invazie a SUA de către țări străine.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ
Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie (FNSA) trage un semnal de alarmă în privinţa subfinanţării şi subdimensionării sistemului istrativ, menţionând că România se află „pe marginea colapsului istrativ”.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.