Convorbire tensionată între Trump și premierul danez, pe tema controlului asupra Groenlandei. „Președintele este hotărât”

trump groenlanda
Getty

Preşedintele Donald Trump a avut o convorbire „aprinsă” cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, în legătură cu insistenţa sa privind controlul SUA asupra Groenlandei.

O convorbire telefonică de 45 de minute între Trump şi Frederiksen, săptămâna trecută, a degenerat într-o confruntare, au declarat oficiali europeni de rang înalt pentru Financial Times, scrie News.ro. Trump, care era atunci preşedinte ales, a fost descris ca fiind agresiv şi a ameninţat cu tarife împotriva aliatului NATO.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, Brian Hughes, nu a comentat tonul convorbirii, dar a declarat că Trump se concentrează asupra Groenlandei ca parte a competiţiei mai ample dintre China şi Rusia.

„Preşedintele Trump a fost clar că siguranţa şi securitatea Groenlandei sunt importante pentru Statele Unite, întrucât China şi Rusia fac investiţii semnificative în regiunea Arctică”, a declarat Hughes într-un comunicat.

„Preşedintele este hotărât nu doar să protejeze interesele SUA în Arctica, ci şi să colaboreze cu Groenlanda pentru a asigura prosperitatea reciprocă a ambelor naţiuni,” a adăugat el.

Citește și
tiktok sua
Donald Trump propune ca un investitor american să preia o mare parte din TikTok. Elon Musk, un posibil favorit

Trump s-a concentrat intens pe planurile de a prelua controlul asupra Groenlandei, o insulă autonomă arctică care face parte din regatul Danemarcei. În timpul discursului său de inaugurare, el s-a referit la SUA ca o naţiune în expansiune care îşi măreşte teritoriul. Trump a solicitat, de asemenea, ca SUA să recupereze Canalul Panama şi a discutat despre anexarea Canadei.

Trump şi Frederiksen au discutat telefonic pe 15 ianuarie. Prim-ministrul danez a declarat că a făcut referire la declaraţiile preşedintelui Parlamentului Groenlandei, conform cărora insula nu este de vânzare şi că decizia privind independenţa sa aparţine Groenlandei.

„Groenlanda aparţine groenlandezilor”, afirmă premierul danez la sosirea lui Donald Trump Jr. Mette Frederiksen subliniază că America nu decide asupra viitorului insulei arctice de importanţă strategică

De asemenea, ea a propus ca Danemarca să îşi asume o responsabilitate mai mare pentru securitatea în Arctica, a subliniat contribuţia companiilor daneze la creşterea şi locurile de muncă din Statele Unite şi a evidenţiat interesul comun al UE şi SUA pentru întărirea comerţului, conform unui rezumat al biroului său.

Echipa de tranziţie a lui Trump nu a oferit detalii despre acea convorbire telefonică, dar Trump a declarat la o conferinţă de presă pe 7 ianuarie că nu exclude utilizarea forţei economice sau militare pentru a prelua controlul asupra insulei arctice.

Vorbind din Biroul Oval, la câteva ore după ce a depus jurământul ca preşedinte, Trump a reafirmat intenţia de a integra Groenlanda, spunând: „Sunt sigur că Danemarca va accepta.”

Totuşi, Frederiksen este considerată o profesionistă fermă şi concentrată pe securitate, care a criticat ritmul lent al istraţiei Biden în livrarea de arme către Ucraina, a declarat un expert american în politică externă care s-a întâlnit cu prim-ministrul danez.

„Este ca John Bolton al Europei; dură şi determinată,” a spus expertul, referindu-se la fostul consilier de securitate naţională al lui Trump, faţă de care preşedintele are o animozitate extremă, criticându-l ca fiind stupid şi un războinic fanatic.

O poziţie fermă a lui Frederiksen împotriva lui Trump ar fi putut provoca escaladarea discuţiei, a speculat expertul.

„Nu pare genul de persoană care să cedeze. Nu că ar fi nerezonabilă, dar nu pare genul care să accepte niciun fel de prostii”, a declarat expertul.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
SUA se alătură Declarației de la Geneva împotriva dreptului la avort, în urma unui angajament al istrației Trump
SUA se alătură Declarației de la Geneva împotriva dreptului la avort, în urma unui angajament al istrației Trump

SUA s-au alăturat vineri unei declaraţii internaţionale care se opune dreptului la avort, iniţiată în timpul primului mandat al lui Donald Trump, dar apoi respinsă de fostul preşedinte democrat Joe Biden, scrie AFP.

Donald Trump propune ca un investitor american să preia o mare parte din TikTok. Elon Musk, un posibil favorit
Donald Trump propune ca un investitor american să preia o mare parte din TikTok. Elon Musk, un posibil favorit

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump doreşte ca un investitor american să preia o participaţie majoritară a platformei TikTok, de la ByteDance, iar ulterior să vândă o participaţie de 50% guvernului SUA, pentru a o gestiona împreună.

Analiză CNN: În primele sale trei zile la Casa Albă, Trump a bulversat America. Apoi și-a îndreptat atenția către lume
Analiză CNN: În primele sale trei zile la Casa Albă, Trump a bulversat America. Apoi și-a îndreptat atenția către lume

În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob.

Trump, declarație de război comercial la Davos, pentru a „restaura măreția Americii pe socoteala restului lumii”
Trump, declarație de război comercial la Davos, pentru a „restaura măreția Americii pe socoteala restului lumii”

Nepăsător la avertismentele experților, care spun că taxele vamale alimentează inflația, Donald Trump a amenințat de-a valma Europa, Canada și China cu tarife sporite.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.