Comisar european: "Va fi dificil ca UE să găsească surse alternative de cereale pentru a le înlocui pe cele ucrainene"

Comisar european:
Getty

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a atras atenţia, joi, că pentru Uniunea Europeană va fi dificil să găsească surse alternative pentru aprovizionarea cu cereale şi oleaginoase pe care le importa până acum din Ucraina.

''Sectorul european al creşterii porcilor este puternic dependent de importurile din Ucraina pentru o varietate de cereale şi oleaginoase. Va fi dificil de găsit surse alternative de aprovizionare pe o piaţă deja strânsă şi scumpă'', a subliniat comisarul european într-o postare pe Twitter, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Mesajul său este legat de prima reuniune, desfăşurată în aceeaşi zi, a grupului european de reflecţie asupra cărnii de porc, la care au participat reprezentanţi ai statelor membre şi ai lanţului de distribuţie din această industrie.

Invazia rusă în Ucraina, faţă de care UE a reacţionat prin impunerea de sancţiuni Rusiei, la care se adaugă dificultăţi deja existente în sectorul creşterii porcilor, precum pesta porcină, creşterea costurilor energiei şi ale furajelor, vor crea în lunile următoare ''noi provocări pentru propriul nostru sistem agroalimentar'', a mai atenţionat comisarul european.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Războiul din Ucraina agravează criza siguranței alimentare globale. Cele mai afectate țări
Războiul din Ucraina agravează criza siguranței alimentare globale. Cele mai afectate țări

Războiul din Ucraina a afectat aproape o treime din piața mondială a grâului, agravând criza siguranței alimentare globale cauzată de pandemie.

Războiul Rusiei din Ucraina lovește piața mondială a cerealelor. România are suficiente rezerve pentru a face față crizei
Războiul Rusiei din Ucraina lovește piața mondială a cerealelor. România are suficiente rezerve pentru a face față crizei

La nivel mondial, se vorbește despre repercursiuni economice grave și sunt îngrijorări legate de siguranța alimentară care se suprapun peste pierderile aduse de pandemie și de criza energetică.  

Sfatul specialiștilor: Dacă vreți o dietă vegetariană, consumați cereale în combinație cu leguminoase
Sfatul specialiștilor: Dacă vreți o dietă vegetariană, consumați cereale în combinație cu leguminoase

Vreți o dietă vegetariană? Atunci e obligatoriu să consumați cereale în combinație cu leguminoase. La aceeași masă sau la mese diferite, dar în aceeași zi.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.