Cine îi va lua locul lui Ebrahim Raisi, decedat într-un accident aviatic. Viitorul preşedinte interimar al Iranului

Mohammad Mokhber
AFP

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat duminică într-un accident de elicopter, va fi înlocuit de prim-vicepreşedintele Mohammad Mokhber, în aşteptarea unor noi alegeri prezidenţiale ce vor fi organizate în următoarele 50 de zile.

Articolul 131 din Constituţia Republicii Islamice prevede că, "în caz de deces, destituire, demisie, absenţă sau boală pe o durată mai mare de două luni a preşedintelui", "prim-vicepreşedintele îşi asumă atribuţiile preşedintelui", informează luni AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Acest proces trebuie să primească "aprobarea Ghidului Suprem", potrivit articolului, în condiţiile în care ayatollahul Ali Khamenei este cea mai înaltă autoritate a ţării şi şef al statului.

Constituţia prevede ca un Consiliu "format din preşedintele Parlamentului, ministrul justiţiei şi prim-vicepreşedinte să organizeze alegeri pentru un nou preşedinte într-un termen de maximum 50 de zile".

După revoluţia din 1979, preşedintele este numit pentru patru ani, mandat ce poate fi reînnoit o dată consecutiv. Secondat de mai mulţi vicepreşedinţi, preşedintele are atribuţia de a numi şi conduce Consiliul de miniştri, pentru că postul de premier nu există în Iran.

Citește și
ebrahim raisi
De ce a fost Ebrahim Raisi un personaj controversat chiar și în Iran. Rolul pe care l-a avut în masacrul din 1988

Cine este Mohammad Mokhber

Viitorul preşedinte interimar, Mohammad Mokhber (foto), în vârstă de 68 de ani, a fost numit de Ebrahim Raisi prim-vicepreşedinte în august 2021, după alegerile prezidenţiale.

Mokhber s-a născut la 1 septembrie 1955 la Dezfoul, în provincia Khouzestan (sud-vest), unde a ocupat mai multe posturi oficiale.

De asemenea, el a fost director de companii şi a prezidat din 2007 Fundaţia (pentru executarea) ordinului Imamului (Setad). Această fundaţie a fost înfiinţată la sfârşitul anilor 1980, pentru a istra proprietăţile confiscate în urma Revoluţiei Islamice din 1979. Ea a devenit de-a lungul anilor un important conglomerat economic de stat, cu active în diferite sectoare, inclusiv în sănătate.

Mokhber a făcut parte din echipa de oficiali iranieni care au vizitat Moscova în octombrie şi au convenit asupra livrării de rachete sol-sol şi de drone pentru armata rusă, precizează Reuters. Din echipă au mai făcut parte oficiali de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluţiei şi din Consiliul Suprem de Securitate Naţională.

În 2010, Uniunea Europeană l-a inclus pe Mokhber pe lista de persoane fizice şi entităţi sancţionate pentru presupusă implicare în "activităţi nucleare sau balistice". Doi ani mai târziu, el a fost scos de pe listă.

În 2013, Departamentul Trezoreriei SUA (Ministerul de Finanţe - n.r.) a adăugat Setad şi 37 de companii pe care această fundaţie le istrează pe lista de entităţi sancţionate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Ce se întâmplă în Iran după moartea președintelui Ebrahim Raisi
Ce se întâmplă în Iran după moartea președintelui Ebrahim Raisi

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter, au anunţat luni un oficial iranian şi agenţia de presă Mehr.

De ce a fost Ebrahim Raisi un personaj controversat chiar și în Iran. Rolul pe care l-a avut în masacrul din 1988
De ce a fost Ebrahim Raisi un personaj controversat chiar și în Iran. Rolul pe care l-a avut în masacrul din 1988

Elicopterul în care se aflau preşedintele iranian şi alţi oficiali, între care ministrul de Externe, a fost localizat pe un munte din nord-vestul Iranului, luni dimineață, potrivit Agerpres.

Elicopterul în care se afla președintele Iranului, găsit complet ars. Moartea lui Ebrahim Raisi, confirmată oficial | FOTO
Elicopterul în care se afla președintele Iranului, găsit complet ars. Moartea lui Ebrahim Raisi, confirmată oficial | FOTO

Echipele de căutare şi salvare ale Semilunii Roşii au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, informează Al Jazeera.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.