China, din nou în alertă. Noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus

×
Codul embed a fost copiat

China intră iar în alertă, după ce în Beijing au fost în 45 de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus.

Focarul ar fi o piaţă de carne din sudul oraşului, iar autorităţile au decis să izoleze 11 cartiere în care locuiesc peste două milioane de oameni.

Între timp, în Ucraina, soţia preşedintelui ţării a fost testată pozitiv pentru COVID-19.

Vestea a venit la trei zile după ce liderul de la Kiev spunea că vrea să se infecteze ca să demonstreze că această boală nu este le fel de rea ca ciuma.

Autorităţile din Beijing au aplicat măsuri drastice, comparabile cu starea de război, în cele 11 cartiere din sudul capitalei pentru a opri răspândirea noului focar de coronavirus. În zonă au fost închise nouă şcoli şi grădiniţe şi a fost instalat un centru de comandă militar pentru a ajută la coordonarea măsurilor de igienă.

Citește și
coronavirus
Țara în care coronavirusul este complet scăpat de sub control. Experții sunt în alertă

Pe de altă parte, autorităţile americane sunt îngrijorate pentru că nu mai puţin de 19 state au înregistrat o creştere a cazurilor de COVID-19. Celebrul doctor Anthony Fauci, cel care coordonează acţiunile instituţiilor federale în lupta contra pandemiei, nu vrea să mai repete unele erori din ultimele luni.

Acum, agenţia sanitară americană trage un nou semnal de alarmă şi îi îndeamnă pe oameni să stea cât mai puţin timp în compania altor persoane.

Iar unii guvernatori, cum este cazul celui din statul Arkansas, au decis să mobilizeze Garda Naţională.

Situaţia din Baltimore, de exemplu, a ajuns atât de gravă, încât primarul oraşului a ordonat suspendarea temporară a măsurilor de relaxare.

La toată panica legată de creşterea numărului de cazuri se adaugă şi temerea că o eventuală mutaţie va face acest virus şi mai periculos. O primă mutaţie a fost observată de către oamenii de ştiinţă din Florida, la stratul exterior al virusului prin care acesta atacă şi distruge celulele sănătoase.

În acest timp, Brazilia a urcat pe locul doi în lume la numărul de cazuri de COVID-19, după ce a depăşit Marea Britanie. Şi în cazul Braziliei, experţii se aşteaptă la o situaţie scăpată de sub control, în condiţiile în care măsurile de igienă şi de distanţare socială din cartierele sărace ale marilor oraşe sunt inexistente.

Nick Paton Walsh, CNN: „Nu pare a fi o situaţie de carantină, dar ni s-a spus că aceasta este o ţară cu o prezenţă redusă, pentru că barurile ar fi în mod normal arhipline. Şi traficul de droguri continuă la diferite colţuri de străzi. Această favelă s-a rupt, de data aceasta din cauza virusului, și nu a criminalităţîi care este în desfăşurare, de restul oraşului Rio de Janeiro”.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Cum va rămâne în istorie pandemia de Covid-19. Instituții culturale din mai multe țări documentează vizual întreaga criză
Cum va rămâne în istorie pandemia de Covid-19. Instituții culturale din mai multe țări documentează vizual întreaga criză

Ce vor afla viitoarele generații despre impactul pandemiei de coronavirus asupra vieții oamenilor de pe întreg Globul? Și ce lecții vor putea fi desprinse din acest episod care ne-a pus la grea încercare?

Țara în care coronavirusul este complet scăpat de sub control. Experții sunt în alertă
Țara în care coronavirusul este complet scăpat de sub control. Experții sunt în alertă

China intră din nou în alertă, după ce în Beijing au fost în 45 de cazuri noi de infectare cu coronavirus.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.