Cel puţin 30 de oameni au murit din cauza furtunilor şi a fulgerelor, în India

furtuna india
AFP

Furtunile violente şi fulgerele au ucis în ultimele două zile cel puţin 30 de persoane în nordul şi în estul Indiei, au anunţat autorităţile de la New Delhi într-un raport oficial ce a fost publicat sâmbătă, informează DPA.

Furtunile care anticipează sezonul musonic din 2018 s-au abătut vineri seară asupra statului Uttar Pradesh din nordul Indiei, generând vânturi cu viteze de până la 100 de kilometri pe oră, potrivit Agerpres.

Acea furtună a doborât copaci şi stâlpi de electricitate, a smuls acoperişuri şi a distrus mai multe structuri şi adăposturi temporare, ucigând 18 oameni şi accidentând alte 12 persoane, a dezvăluit Achal Srivastava, directorul Biroului de istrare a dezastrelor naturale din India.

Presa indiană a raportat alte patru decese provocate de furtunile din statul învecinat Uttarakhand, o altă victimă în statul Punjab şi un deces în capitala New Delhi, aflată tot în nordul ţării.

Cele mai multe dintre victime au fost ucise de clădiri şi copaci care s-au prăbuşit în timpul furtunilor.

Citește și
pod cuba
Un pod din Cuba a fost luat de ape în timp ce oamenii treceau pe el. VIDEO

Alte şase persoane au murit după ce au fost lovite de fulger în statul West Bengal din estul Indiei, vineri, a raportat agenţia de presă IANS.

Furtunile de praf din timpul verii, însoţite de vânturi puternice, reprezintă un fenomen des întâlnit în India, înainte de debutul sezonului musonic.

Peste 200 de oameni au murit începând din luna mai din cauza unor furtuni care au devastat mai multe state indiene, inclusiv Uttar Pradesh, unde au fost în cele mai multe victime.

Biroul Naţional de Meteorologie a prognozat că alte furtuni se vor abate asupra Indiei în zilele următoare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Ploi torențiale și grindină în Brașov: străzile au fost inundate. VIDEO
Ploi torențiale și grindină în Brașov: străzile au fost inundate. VIDEO

Luna iunie a început în forţă, cu fenomene extreme. Avem cod galben şi chiar portocaliu de furtuni în jumătate de ţară.

Un pod din Cuba a fost luat de ape în timp ce oamenii treceau pe el. VIDEO
Un pod din Cuba a fost luat de ape în timp ce oamenii treceau pe el. VIDEO

Două persoane au reuşit să scape ca prin minune, când podul de sub piciorele lor a luat-o la vale şi a fost înghiţit de apele unui râu umflat de ploi în Cuba.

Fenomen greu de explicat în Craiova. A fost la un pas să se transforme în tornadă
Fenomen greu de explicat în Craiova. A fost la un pas să se transforme în tornadă

Imagini spectaculoase au fost surprinse la Craiova, în timpul unei furtuni. Un nor imens de nisip și cenușă se îndrepta spre oraș, purtat de vântul puternic. Furtuna a fost vizibilă de la câțiva kilometri distanță!

Doi jurnalişti americani au murit loviţi de un copac în timp ce relatau despre o furtună
Doi jurnalişti americani au murit loviţi de un copac în timp ce relatau despre o furtună

Reporterul şi cameramanul unui post de televiziune din statul american Carolina de Nord au murit luni după ce un copac a căzut peste autovehiculul lor, în timp ce realizau o documentare despre efectele unei furtuni puternice în comitatul Polk, relatează Reuters.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum, la Bratislava, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.