Regele Charles, discurs cu mesaj pentru Trump în Canada: „Nordul adevărat este într-adevăr puternic şi liber”

regele Charles
AFP

Regele Charles și-a declarat marți atașamentul față de Canada, pe care a numit-o „puternică și liberă”, în cadrul unei vizite simbolice menite să transmită sprijinul său într-un moment tensionat, marcat de presiuni anexioniste din partea lui Trump.

Regele Charles, şeful statului canadian, este primul monarh britanic în aproape 70 de ani care prezidează şedinţa de deschidere a noii legislaturi a parlamentului canadian, relatează Reuters.

În discursul susţinut în Senat, unde a sosit într-o caleaşcă, Regele Charles s-a referit la ţara pe care el şi canadienii o iubesc „atât de mult”, dar nu a făcut nicio referire directă la Trump, care a impus tarife la exporturile canadiene şi visează la transformarea Canadei în cel de-al 51-lea stat american.

„Nordul adevărat este într-adevăr puternic şi liber”, a subliniat Charles, referindu-se la imnul naţional canadian.

Regele a venit în Canada în ciuda faptului că nu este recuperat complet după diagnosticul de cancer. Suveranul a fost spitalizat pentru scurt timp la sfârşitul lunii martie, după ce a suferit „efecte secundare” ale tratamentului său împotriva cancerului.

Citește și
Regele Charles și regina Camilla
Regele Charles al III-lea l-a felicitat pe Nicușor Dan: „Relaţia dintre ţările noastre va prospera”

El a fost apoi nevoit să îşi reducă programul. Un medic canadian a fost pus la dispoziţia regelui, care este tratat în fiecare săptămână pentru un tip de cancer care nu a fost precizat.

Suveranul în vârstă de 76 de ani este şi şeful statului canadian, membru al Commonwealth-ului. Păstrând o strictă neutralitate politică, el nu a făcut niciodată cel mai mic comentariu public cu privire la visul preşedintelui american de a face din Canada al 51-lea stat american.

Donald Trump, care are origini germane şi scoţiene, este, la rândul său, un mare irator al familiei regale şi a fost măgulit că Regele Charles l-a invitat din nou să facă o vizită de stat în Marea Britanie, după ce şi în primul mandat a avut parte de o asemenea onoare la invitaţia mamei lui Charles, fosta Regină Elizabeth a II-a.

Discursul Tronului este de obicei rostit de reprezentantul Coroanei britanice în Canada, guvernatorul general. De data aceasta însă, Charles al III-lea a fost invitat de noul prim-ministru Mark Carney: acest discurs, punctul culminant al vizitei regale în capitala Ottawa, detaliază priorităţile noului guvern de centru-stânga.

Discursul a fost scris în mare parte de oficiali care lucrează pentru prim-ministrul Mark Carney. Dar lui Charles i-au aparţinut comentariile despre dragostea sa pentru Canada.

„De fiecare dată când vin în Canada, un pic mai mult din Canada pătrunde în sângele meu - şi de acolo direct în inima mea”, a spus monarhul, care a fost însoţit de soţia sa, Regina Camilla.

Charles, care a glumit şi a râs cu premierul Carney înainte de discurs, a purtat colanul Ordinul Canadei în jurul gâtului.

El şi Camilla au venit la Senat într-o trăsură trasă de cai, escortaţi de 28 de călăreţi ai Poliţiei Regale Canadiene Călare şi încurajaţi de spectatori care fluturau steaguri. Charles a inspectat apoi garda de onoare, cu soldaţii îmbrăcaţi toţi în uniforme roşu aprins.

Un sondaj Ipsos Reid publicat marţi pentru Global News a constatat că 66% dintre respondenţi sunt de părere că relaţia Canadei cu monarhia este utilă, deoarece a ajutat la diferenţierea ţării de Statele Unite, ceea ce reprezintă o creştere faţă de cele 54 de procente care se înregistrau în aprilie 2023.

În discursul rostit de rege, guvernul de la Ottawa şi-a reiterat convingerea că ţara trebuie să convină asupra unei noi relaţii cu Statele Unite şi să caute parteneri comerciali mai fiabili.

Primirea călduroasă a cuplului regal a contrastat cu vizita din Australia din octombrie anul trecut, când o senatoare indigenă l-a apostrofat pe Charles în Parlament, acuzându-l de „genocid”.

Australia a dezbătut mult timp în privinţa necesităţii de a păstra un monarh aflat la distanţă mare. Un referendum din 1999 privind transformarea Australiei într-o republică a fost respins de 55% dintre alegători.

Prim-ministrul australian Anthony Albanese şi o mare parte a partidului său laburist de centru-stânga susţin cauza republicană.

Monarhia nu este, în general, un factor important în viaţa cotidiană canadiană, chiar dacă pe monede şi bancnote apare chipul monarhului, iar ţara este apărată de Forţele Aeriene Regale Canadiene şi de Marina Regală Canadiană.

Un sondaj al institutului non-profit Angus Reid, publicat marţi, a arătat că 83% dintre canadieni au declarat că sunt indiferenţi sau că nu le pasă de vizita istorică a monarhului.

Articol recomandat de sport.ro
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Citește și...
Regele Charles, vizită istorică în Canada, pe fondul tensiunilor cu SUA. Mesajul pe care vrea să-l transmită supușilor săi
Regele Charles, vizită istorică în Canada, pe fondul tensiunilor cu SUA. Mesajul pe care vrea să-l transmită supușilor săi

Regele Carol al III-lea al Marii Britanii va face o vizită în Canada, un eveniment simbolic care este interpretat ca o dovadă pentru supușii săi nord-americani în contextul în care Trump vrea să-i anexeze la SUA.

Regele Charles al III-lea l-a felicitat pe Nicușor Dan: „Relaţia dintre ţările noastre va prospera”
Regele Charles al III-lea l-a felicitat pe Nicușor Dan: „Relaţia dintre ţările noastre va prospera”

Regele Charles al III-lea şi-a exprimat convingerea că relaţia dintre Marea Britanie şi România va prospera în timpul mandatului preşedintelui Nicuşor Dan.

Regele Charles – vizită istorică în Canada pe fondul tensiunilor cu Statele Unite. El va rosti discursul de pe tron
Regele Charles – vizită istorică în Canada pe fondul tensiunilor cu Statele Unite. El va rosti discursul de pe tron

Regele Charles al III-lea urmează să ajungă luni la Ottawa pentru o vizită istorică în cadrul căreia va rosti discursul de pe tron pentru redeschiderea Parlamentului canadian.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.