Un gropar este acuzat că exhuma cadavre pentru a revinde locurile de înmormântare. Cât ar fi cerut pentru un mormânt

cimitir doliu
Shutterstock

O rețea de corupție și ilegalități a fost descoperită în cadrul cimitirului municipal din orașul italian Trapani, în urma unei anchete conduse de Poliția Judiciară și coordonată de Parchetul local.

În total, 23 de persoane sunt cercetate, dintre care două au fost plasate în arest la domiciliu: fostul gropar al orașului, Mario Pizzurro, și colaboratorul său Emanuele Renato Grimaudo.

Cum acționa rețeaua

Ancheta a scos la iveală un sistem bine organizat prin care serviciile funerare erau gestionate ilegal în schimbul unor sume de bani. Pizzurro ar fi încasat mită pentru a facilita înhumările fără respectarea procedurilor oficiale, în unele cazuri cu sume cuprinse între 50 și 300 de euro. În total, anchetatorii estimează că acesta ar fi strâns cel puțin 8.000 de euro în numerar într-un singur an, potrivit ANSA.

Printre acuzațiile aduse se numără corupție, abuz în serviciu, fals intelectual, profanare de morminte și furt. În plus, medicul legist Paolo Meduri este suspectat că a emis rapoarte false privind starea de descompunere a unor cadavre, pentru a facilita exhumările ilegale.

Trei agenții de pompe funebre din Trapani – conduse de Vito Dolce, Vito Polisano și Giuseppe Colletta – au fost suspendate din activitate timp de 12 luni. Ancheta a documentat și alte practici ilegale, inclusiv estumulări fără acordul familiilor, vânzarea de locuri de veci „la negru”, lucrări neautorizate în capele și chiar furturi de bijuterii de la decedați.

Citește și
profanare morminte
Scandal într-un cimitir din Câmpulung Muscel. Un bărbat a fost reținut pentru profanare de morminte și ultraj

Primarul Giacomo Tranchida a declarat că municipalitatea este parte vătămată în acest dosar și a subliniat că istrația a sesizat la timp autoritățile competente cu privire la neregulile constatate.

Investigațiile continuă, iar anchetatorii vor să stabilească amploarea completă a fenomenului și toate persoanele implicate în acest sistem de corupție care a transformat cimitirul într-o afacere ilegală.

Cazul a generat o puternică reacție publică, având în vedere gravitatea faptelor și profanarea unui spațiu sacru. Ancheta a fost declanșată în iulie 2023, în urma unei sesizări interne, și a dus la descoperirea unui sistem profund corupt care exploata durerea familiilor în scopuri financiare.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Un tânăr din Caraş-Severin a spart o criptă și a abandonat sicriul unei femei între buruieni. A crezut că găsește comori
Un tânăr din Caraş-Severin a spart o criptă și a abandonat sicriul unei femei între buruieni. A crezut că găsește comori

Un tânăr de 24 de ani din judeţul Caraş-Severin este cercetat de poliţişti pentru profanare de cadavre sau morminte, fiind bănuit că a spart o criptă şi a sustras din interior sicriul unei femei care a murit în urmă cu 15 ani.

Scandal într-un cimitir din Câmpulung Muscel. Un bărbat a fost reținut pentru profanare de morminte și ultraj
Scandal într-un cimitir din Câmpulung Muscel. Un bărbat a fost reținut pentru profanare de morminte și ultraj

Un bărbat de 56 de ani din Câmpulung Muscel a fost reținut pentru profanare de morminte, după ce a distrus fără nicio explicație mai multe monumente funerare dintr-un cimitir.

Scene șocante într-un cimitir din Vâlcea. Doi bărbaţi au fost arestaţi după ce au deschis un cavou și au furat bani
Scene șocante într-un cimitir din Vâlcea. Doi bărbaţi au fost arestaţi după ce au deschis un cavou și au furat bani

Doi bărbaţi, în vârstă de 30 şi 55 de ani, din judeţul Vâlcea, au fost arestaţi preventiv, fiind cercetaţi pentru profanare de morminte şi furt calificat, după ce ar fi deschis un cavou din care ar fi furat bani şi bijuterii.

 

Profanare de morminte în două cimitire din Timiş. Poliţiştii au deschis o anchetă
Profanare de morminte în două cimitire din Timiş. Poliţiştii au deschis o anchetă

Aproape 100 de morminte din două cimitire, unul ortodox şi unul penticostal, din judeţul Timiş, au fost profanate. Poliţiştii au deschis dosar penal şi încearcă să îi identifice pe autori.

 

Un minor de 17 ani din Hunedoara este cercetat penal pentru profanare de morminte
Un minor de 17 ani din Hunedoara este cercetat penal pentru profanare de morminte

Un adolescent de 17 ani, din oraşul Aninoasa, este cercetat penal pentru profanare de morminte şi tentativă la furt.

Recomandări
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023

Veniturile totale medii lunare în fiecare gospodărie din România au ajuns, în anul 2024, în termeni nominali, la valoarea de 8.270 de lei (+15,3%), din care 84,8% au mers către cheltuieli, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică

Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu

Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei, se află marţi în România, unde, împreună cu preşedintele Nicuşor Dan, va vizita Centrul de instruire întrunită de la Cincu.

Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale
Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale

În a patra zi de proteste în Los Angeles, Washingtonul a luat o nouă decizie controversată. Pentagonul a anunțat că trimite 700 de pușcași marini, cu misiune temporară, în metropolă.