Canada nu trebuie să uite niciodată trădarea americană, declară premierul Mark Carney în discursul său de victorie electorală

×
Codul embed a fost copiat

„Canada nu trebuie să uite niciodată trădarea" americană, a declarat marţi premierul Mark Carney în discursul său de victorie electorală, în faţa susţinătorilor la Ottawa, informează AFP.

„Fosta noastră relaţie cu SUA s-a încheiat", pentru că "preşedintele (Donald) Trump încearcă să ne frângă pentru a ne stăpâni", a mai declarat el, îndemnându-i pe canadieni la unitate pentru "lunile dificile ce vor urma şi care vor cere sacrificii".

Premierul Mark Carney a obţinut marţi o victorie istorică în Canada, promiţând că va triumfa asupra SUA în războiul comercial lansat de Donald Trump şi că nu va uita niciodată "trădarea" americană.

Cu toate acestea, liberalii ar putea eşua în a obţine o majoritate în Parlament şi prin urmare ar fi constrânşi să guverneze cu sprijinul unui alt partid. Numărătoarea voturilor este încă în desfăşurare în unele regiuni.

În urmă cu numai câteva luni, calea părea trasată pentru a le permite conservatorilor canadieni conduşi de Pierre Poilievre să revină la cârmă, după zece ani în care la putere s-a aflat Justin Trudeau.

Citește și
Mark Carney, șeful partidului de la putere din Canada și Pierre Poilievre, șeful opoziției
Canada, în fața unor alegeri cruciale. Amenințările lui Donald Trump, subiectul care a dominat dezbaterile electorale

Însă revenirea lui Donald Trump la Casa Albă şi ofensiva lui neaşteptată împotriva Canadei, cu impunerea de tarife vamale şi ameninţări cu anexarea, au schimbat datele problemei.

Într-un discurs în care şi-a recunoscut înfrângerea, principalul opozant al lui Carney, Pierre Poilievre, a promis că va lucra cu acesta şi va plasa interesul ţării înaintea luptelor partizane, pentru a face faţă "ameninţărilor iresponsabile" ale preşedintelui american.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Primele 100 de zile ale lui Donald Trump: preşedintele „America First” răstoarnă ordinea mondială
Primele 100 de zile ale lui Donald Trump: preşedintele „America First” răstoarnă ordinea mondială

În primele 100 de zile de mandat, Trump a declanşat un război tarifar global, a redus ajutorul extern, a contestat NATO, a susţinut narativul Rusiei despre Ucraina şi a lansat idei controversate despre Groenlanda, Panama şi Canada, scrie Reuters.

Canada, în fața unor alegeri cruciale. Amenințările lui Donald Trump, subiectul care a dominat dezbaterile electorale
Canada, în fața unor alegeri cruciale. Amenințările lui Donald Trump, subiectul care a dominat dezbaterile electorale

Candidaţii canadieni şi-au aruncat, în weekend, în joc ultimele forţe în campania în vederea alegerilor legislative de luni, în urma unor ameninţări fără precedent ale preşedintelui american Donald Trump la adresa Canadei, relatează AFP.

Carnagiu în Canada cu o zi înainte de alegeri. Un bărbat a intrat cu viteză în mulțimea adunată la un festival
Carnagiu în Canada cu o zi înainte de alegeri. Un bărbat a intrat cu viteză în mulțimea adunată la un festival

O zi de distracție la un festival de stradă cu specific filipinez, organizat in Vancouver, s-a transformat brusc într-un carnagiu.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.