Armata americana a lansat o bomba "uriasa", de 10.000 de kg, in Afganistan. Atacul a vizat obiective ale ISIS

MOAB
Getty

Potrivit surselor militare, cea mai mare bomba non-nucleara a avut drept tinta o serie de tuneluri ale jihadistilor Statului Islamic din provincia Nangarhar.

Patru oficiali ai armatei americane au dezvaluit pentru CNN ca Washingtonul a lansat o bomba uriasa in Afganistan. Potrivit primelor informaţii, bomba poreclită MOAB a fost lansata in jurul orei locale 19.00 (17.30 ora României), fiind vorba de cea mai mare bomba non-nucleara lansata vreodata de Statele Unite.

MOAB este cunoscuta drept ”mama tuturor bombelor” si cantareste aproximativ 10.000 de kilograme, fiind ghidata de un sistem GPS. Bomba a fost lansata de o aerovana MC-130, care aparţine Comandei de Operatiuni Speciale.

Armata americana evalueaza in acest moment daunele provocate de MOAB.

Citește și
kabul
ISIS revendica atacul de la cel mai mare spital militar din Afganistan, luat cu asalt de barbati inarmati imbracati in medici

Este pentru prima data cand o asemenea bomba este utilizata pe campul de lupta, munitia fiind dezvoltata in timpul razboiului din Irak.

 

Luptele dintre ISIS si fortele afgane din regiune s-au intensificat recent. Un soldat american a fost ucis in zona sambata, primul membru al fortelor americane decedat in 2017.

"Este munitia potrivita pentru a reduce aceste obstacole si a mentine ritmul ofensivei impotriva ISIS", a transmis generalul John Nicholson, comandantul fortelor americane in Afganistan. "Statele Unite au luat toate masurile de precautie pentru a evita victimele civile in cadrul acestei operatiuni"

Bomba explodeaza in aer, creand o presiune care poate distruge tuneluri si cladiri.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Al-Assad:
Al-Assad: "Atacul chimic este o fabricatie 100% si un pretext ca SUA sa-mi atace armata. Sunt complicele teroristilor"

 Presedintele Bashar al-Assad sustine ca presupusul atac chimic asupra unui sat rebel din Siria este in intregime ”fabricat” si a servit drept ”pretext” pentru a justifica atacurile americane asupra armatei sale.

ISIS revendica atacul de la cel mai mare spital militar din Afganistan, luat cu asalt de barbati inarmati imbracati in medici
ISIS revendica atacul de la cel mai mare spital militar din Afganistan, luat cu asalt de barbati inarmati imbracati in medici

30 de persoane au murit, iar alte 50 au fost ranite, dupa ce atacatori inarmati deghizati in medici au atacat un spital militar situat in apropierea Ambasadei Statelor Unite din capitala afgana si au luptat timp de mai multe ore cu fortele de securitate.

Explozii si lupte intre talibani si fortele de ordine, pe strazile capitalei Afganistanului.
Explozii si lupte intre talibani si fortele de ordine, pe strazile capitalei Afganistanului. "E un atac coordonat"

Talibanii au declansat miercuri dimineata o adevarat ofensiva asupra orasului Kabul

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.