Bărbatul care a stat 399 de zile în spital, luptându-se cu Covid-19. Ce s-a întâmplat când a fost externat. VIDEO

David Avila Mellado
Facebook/Western Sydney Health

Un bărbat din Sydney a stat 399 de zile în spital luptând să supraviețuiască Covid-19. Și chiar a reușit. Acum, la externare, el face apel către oameni să se vaccineze.

David Avila Mellado, 69 de ani, a fost internat la spitalul Westmead anul trecut, pe 29 iulie, după ce s-a infectat. La începutul acestei luni, a reușit în cele din urmă să plece acasă, conform ABC.net.au.

A început cu Covid-19, am fost în comă câteva săptămâni, apoi mi-am revenit, dar nu îmi știam nici numele, nu știam nimic, dar acum îmi știu numele”, a spus bărbatul.

El a stat șase săptămâni la Terapie Intensivă, înainte de a fi transferat la secția de observare respiratorie, în septembrie 2021.

Reprezentanții spitalului au postat pe pagina de Facebook un clip în care David Avila Mellado apare părăsind spitalul în aplauzele tuturor celor din unitatea sanitară. 

Citește și
europa
România, prima în topul țărilor cu cele mai multe infectări din Europa. A intrat pe lista roșie

Medicii au spus că după mai mult de un an în care bărbatul nu a putut respira singur, tubul de traheostomie a fost îndepărtat pe 10 august.

„Le spun tuturor că mă vaccinez, sunt mulți oameni care nu vor să facă vaccinul, nu cred în virus, dar este real. Este real, așa că trebuie să înțeleagă, trebuie să facă vaccinul", a îndemnat el.  

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Primul proces civil după focarul de COVID de la Ischgl. Familia unei victime cere despăgubiri de peste 100.000 de euro
Primul proces civil după focarul de COVID de la Ischgl. Familia unei victime cere despăgubiri de peste 100.000 de euro

Primul proces civil din cauza coronavirusului a început vineri la Viena. Guvernul Austriei este dat în judecată pentru modul în care a gestionat focarul de COVID-19 în staţiunea montană Ischgl.

România, prima în topul țărilor cu cele mai multe infectări din Europa. A intrat pe lista roșie
România, prima în topul țărilor cu cele mai multe infectări din Europa. A intrat pe lista roșie

Am ajuns ultimii la vaccinare anti-Covid, dar primii la infectare, în Europa. Potrivit unei analize a portalului „Worldometers”, în ultima săptămână România a avut cea mai mare creștere a infectărilor cu Sars Cov 2 față de săptămâna anterioară.

Guvernul a aprobat noile restricții Covid-19 și a introdus obligativitatea certificatului verde începând cu 20 septembrie
Guvernul a aprobat noile restricții Covid-19 și a introdus obligativitatea certificatului verde începând cu 20 septembrie

DOCUMENT. Guvernul a aprobat în ședință o hotărâre cu noile restricții privind reducerea numărului de cazuri cu infectări Covid-19 și introducerea obligativității așa zisului ”certificat verde” începând cu 20 septembrie.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear
Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear

Iranul ameninţă că va ataca baze militare americane în Orientul Mijlociu în cazul unui conflict cu Statele Unite, al căror preşedinte Donald Trump declară că se simte ”mai puţin încrezător” în ajungerea la un acord cu Teheranul.