Au fost găsite noi resturi ale submersibilului Titan, dar și posibile rămășițe umane, după „implozia catastrofală”

submersibil titan
Profimedia

Noi resturi ale submersibilului turistic care a făcut implozie în iunie în Atlanticul de Nord precum şi alte "presupuse rămăşiţe umane" au fost recuperate la începutul lunii octombrie, au anunţat reprezentanţii Pazei de Coastă din Statele Unite.

Titan, un mic submersibil lung de aproximativ 6,5 metri şi istrat de o companie privată, s-a scufundat pe 18 iunie într-o misiune de observare a epavei transatlanticului Titanic şi a fost afectat la scurt timp după scufundare de "o implozie catastrofală" care i-a ucis pe loc pe toţi cei cinci oameni aflaţi la bordul său.

Elementele recuperate au fost transferate într-un port din Statele Unite pentru analize, a adăugat Paza de Coastă americană într-un comunicat publicat marţi, în care a precizat că anchetatori americani şi canadieni s-au aflat la bordul navei care a desfăşurat operaţiunea de recuperare a fragmentelor.

La sfârşitul lunii iunie, primele resturi au fost găsite pe fundul mării la circa 500 de metri distanţă de epava Titanicului şi la o adâncime de aproape 4.000 de metri, în largul insulei canadiene Terranova. Posibile rămăşiţe umane au fost de asemenea recuperate.

Exploratorul z al fundurilor oceanice Paul-Henri Nargeolet, supranumit "Domnul Titanic", se afla printre pasageri.

Citește și
fiu si miliardar titan
„Ne-am îmbrățișat și am glumit”. Mama tânărului de 19 ani mort pe Titan i-a cedat acestuia locul ei pe submersibil

Transatlanticul Titanic a naufragiat în timpul călătoriei sale inaugurale în aprilie 1912 după ce s-a lovit de un aisberg, provocând moartea a aproape 1.500 de pasageri şi membri ai echipajului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Unul dintre pasagerii morți pe Titan a fost blocat timp de trei zile în submersibil, într-o călătorie anterioară
Unul dintre pasagerii morți pe Titan a fost blocat timp de trei zile în submersibil, într-o călătorie anterioară

Paul-Henri Nargeolet, unul dintre pasagerii care au murit în implozia catastrofală a submersibilului Titan, ar fi spus înainte de ultima scufundare că nu era îngrijorat de vreo posibilă defecțiune a vasului.

„Ne-am îmbrățișat și am glumit”. Mama tânărului de 19 ani mort pe Titan i-a cedat acestuia locul ei pe submersibil
„Ne-am îmbrățișat și am glumit”. Mama tânărului de 19 ani mort pe Titan i-a cedat acestuia locul ei pe submersibil

Mama îndurerată a adolescentului de 19 ani, care a murit la bordul submersibilului Titan, a declarat că i-a cedat locul fiului său înainte de tragicul eveniment, soldat cu moartea a cinci persoane.

 

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.