Atacul din Austria, comis de un jihadist al Statului Islamic: ”O atrocitate incredibilă”. Program de expulzare a sirienilor

politie austria
IMAGO

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a declarat că atacul cu cuţit comis sâmbătă în localitatea Villach din sudul Austriei şi soldat cu moartea unui adolescent şi rănirea altor cinci persoane este de origine ''islamistă''.

 

''Acesta este un atac islamist cu legături cu SI'', a afirmat Karner, făcând referire la gruparea jihadistă Stat Islamic, într-o conferinţă de presă în landul Carinthia (sud), unde a avut loc atacul.

Potrivit ministrului austriac, suspectul, un solicitant sirian de azil în vârstă de 23 de ani, s-a radicalizat online ''într-o perioadă scurtă''.

Guvernatorul landului Carinthia, Peter Kaiser, membru al social-democraţilor, a cerut ''sancţiunile cele mai severe'' după această ''atrocitate incredibilă''.

Liderul Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, formaţiune ce a câştigat alegerile legislative din septembrie anul trecut pentru prima dată în istoria ţării, s-a declarat ''consternat'' de atac şi a cerut ''reducerea riguroasă a dreptului de azil''.

Citește și
Antony Blinken
Ce vor face americanii în privința Siriei, după căderea regimului Assad. Anunțul făcut peste Ocean

”Program coerent de repatriere și expulzare către Siria”

În Austria trăiesc aproximativ 100.000 de refugiaţi sirieni.

După căderea regimului lui Bashar al-Assad în decembrie anul trecut, Austria şi mai multe ţări europene au îngheţat cererile de azil ce erau în curs de procesare, pentru a efectua o reevaluare a situaţiei solicitanţilor de azil sirieni.

Mai mult, Austria a pus capăt reunificărilor familiale şi a trimis cel puţin 2.400 de scrisori de revocare a statutului de refugiat. Ministerul de Interne austriac a declarat că pregăteşte ''un program coerent de repatriere şi expulzare către Siria''.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
FBI a dezvăluit ce a făcut atacatorul înainte de carnagiul din New Orleans. Care era, de fapt, planul inițial
FBI a dezvăluit ce a făcut atacatorul înainte de carnagiul din New Orleans. Care era, de fapt, planul inițial

Autorul masacrului din New Orleans a fost un „lup singuratic” inspirat de ideologia extremistă a grupării Stat Islamic, după cum arată informațiile făcute publice până acum.

Ce vor face americanii în privința Siriei, după căderea regimului Assad. Anunțul făcut peste Ocean
Ce vor face americanii în privința Siriei, după căderea regimului Assad. Anunțul făcut peste Ocean

SUA sunt "hotărâte" să nu lase gruparea Stat Islamic să se reconstituie sau să creeze sanctuare în Siria, a declarat luni secretarul de stat american Antony Blinken, care a îndemnat de asemenea să se "evite o fragmentare" a ţării.

Ministrul turc de Externe:
Ministrul turc de Externe: "Trebuie să fim vigilenţi în această perioadă de tranziţie. Noi comunicăm cu grupurile”

Şeful diplomaţiei turce a declarat că ţara sa este în cu rebelii din Siria pentru a se asigura că gruparea Stat Islamic şi Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) nu profită de căderea regimului de la Damasc pentru a-şi extinde influenţa.

Tineri arestați când pregăteau atacuri teroriste în Suedia. Aveau ordin de la Stat Islamic să ucidă cât mai mulți oameni
Tineri arestați când pregăteau atacuri teroriste în Suedia. Aveau ordin de la Stat Islamic să ucidă cât mai mulți oameni

Trei bărbaţi care ar avea legături cu gruparea jihadistă Stat Islamic au fost inculpaţi în Suedia pentru pregătirea unor acte teroriste, în special împotriva intereselor evreilor, a anunţat luni Parchetul suedez, relatează AFP.

Atentat dejucat la Berlin. Un libian care are legături cu ISIS plănuia un atentat la ambasada Israelului
Atentat dejucat la Berlin. Un libian care are legături cu ISIS plănuia un atentat la ambasada Israelului

Autorităţile germane au anunţat că au dejucat un plan de atac asupra ambasadei israeliene din Berlin, al cărui suspect, un libian acuzat de legături cu organizaţia Stat Islamic (SI), a fost arestat, relatează AFP.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.