Atac armat de Halloween. O fetiță de șapte ani a fost împușcată în timp ce colinda

×
Codul embed a fost copiat

O fetiţă în vârstă de șapte ani îmbrăcată în buburuză a fost împuşcată în piept, joi seara, în Chicago, în timp ce colinda de Halloween, potrivit unui anunţ al poliţiei locale citat de DPA.

Fetiţa a fost dusă în stare stare critică la spital. Un bărbat de 31 de ani, aflat în apropierea ei dar care nu avea legătură cu ea, a fost împuşcat la mâna stângă şi dus în stare stabilă la un alt spital, a precizat serviciul de pompieri, relatează Agerpres.

În total, șapte persoane au fost împușcate, conform AP.

Incidentul a avut loc în jurul orei 17:30, în timp ce fetiţa se afla la colindat împreună cu alţi copii, pe o stradă din cartierul Little Village din Chicago, când o persoană aflată de cealaltă parte a străzii a scos o armă şi a deschis focul, a indicat poliţia.

„Am auzit împuşcăturile ... patru împuşcături şi am ieşit afară. Tatăl fetei urla: 'Fetiţa mea a fost împuşcată”, a declarat o femeie.

Citește și
Atac armat in SUA
Atac armat la o universitate din Statele Unite. Bilanțul victimelor. VIDEO

După aproximativ cinci minute, la faţa locului a ajuns o ambulanţă.

Poliţia nu dispune de nicio descriere a atacatorului, astfel că pe moment nimeni nu a fost arestat în acest caz.

În SUA, copiii obişnuiesc să meargă la colindat costumaţi de Halloween pentru a primi dulciuri.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Edi Iordănescu, discuții foarte avansate cu o echipă tare din Europa!
NEWS ALERT Edi Iordănescu, discuții foarte avansate cu o echipă tare din Europa!
Citește și...
Al doilea atac armat în SUA în 24 de ore. Un tânăr a ucis 9 persoane în Ohio
Al doilea atac armat în SUA în 24 de ore. Un tânăr a ucis 9 persoane în Ohio

Nouă persoane au murit într-un atac armat în Dayton, Ohio, la nicio zi după masacrul din Texas, soldat cu 20 de morți și 26 de răniți. Atacatorul a fost neutralizat de agenții de poliție.

Atac armat la o universitate din Statele Unite. Bilanțul victimelor. VIDEO
Atac armat la o universitate din Statele Unite. Bilanțul victimelor. VIDEO

Două persoane au murit și alte patru au fost rănite, între care două foarte grav, într-un atac armat care a avut loc marți la Universitatea din Carolina de Nord.

Atac armat cu mai multe victime la un mall din SUA de Black Friday
Atac armat cu mai multe victime la un mall din SUA de Black Friday

Un adolescent a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi, vineri, în urma unui schimb de focuri ce a avut loc la un mall din statul american Alabama, chiar înainte ca acesta să-şi deschidă porţile pentru sesiunea de cumpărături de Black Friday, relatează CNN.

Recomandări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Ion Iliescu ar putea avea o tumoră la nivel pulmonar. Este în continuare internat la terapie intensivă
Ion Iliescu ar putea avea o tumoră la nivel pulmonar. Este în continuare internat la terapie intensivă

Fostul preşedinte Ion Iliescu este internat în Secţia de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" şi este conştient şi stabil hemodinamic, a informat, miercuri, unitatea sanitară în postare pe Facebook.