Armata rusă spune că a lansat o ofensivă în regiunea Zaporojie. Oficialii ruși anunță noi cuceriri

centrala Zaporojie
Profimedia

Armata rusă a anunţat sâmbătă că a lansat o operaţiune ofensivă în Zaporojie, regiunea din sud-estul Ucrainei pe care teoretic Moscova a anexat-o ilegal în septermbrie anul trecut, dar pe care practic nu o controlează în totalitate.

Ministerul rus al Apărării susţine că în timpul asaltului a cucerit “mai multe linii şi poziţii avantajoase“, scrie news.ro.

Oleksandr Staruh, guvernatorul regiunii, spune că forţele ruse au lansat în timpul nopţii peste 160 de atacuri de artilerie. El a declarat într-o postare pe Telegram că 21 de oraşe şi comune au fost vizate de tiruri, iar o femeie a fost ucisă, în timp ce alte două persoane au fost rănite grav. Zeci de clădiri, inclusiv un teatru, au fost distruse.

Statul Major General al Ucrainei, în ultima sa actualizare privind activităţile de pe câmpul de luptă, raportează că au fost atacuri cu rachete asupra oraşului Huliaipole, precum şi asupra oraşului Nikopol, care se află în regiunea ucraineană vecină Dnipropetrovsk.

Un oficial numit de Rusia în partea ocupată a regiunii Zaporojie susţine că trupele ruseşti au străpuns apărarea ucraineană şi au capturat patru sate . Oficialii ucraineni nu au anunţat însă aceste pierderi teritoriale, deşi actualizarea Statului Major General confirmă că au fost atacuri de artilerie susţinute, în circa 10 locaţii de pe linia frontului, inclusiv între Orihiv şi Kamianske.

Citește și
sicriu
O rusoaica „a îngropat sicriul sigilat al soțului căzut pe front”, iar ulterior a aflat că el era de fapt în viață în Ucraina

Linia frontului, inclusiv la sud-est de oraşul Zaporojie, nu s-au mişcat semnificativ de săptămâni întregi. Dar în ultima perioadă au crescut aşteptările privind o posibilă mişcare majoră a Rusiei, mai ales după ce şeful forţelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujni, a declarat într-un interviu pentru The Economist, luna trecută, că trupele ruseşti sunt "100% pregătite" pentru o ofensivă.

El se aşteapta ca această ofensivă să aibă loc "în februarie, în cel mai bun caz în martie şi în cel mai rău caz la sfârşitul lunii ianuarie".

În actualizarea sa zilnică a informaţiilor despre războiul din Ucraina, Ministerul britanic al Apărării a declarat sâmbătă că există posibilitatea unui avans teritorial al ruşilor în jurul oraşului Bahmut din regiunea Donbas, aprig disputat, dar în rest există puţine mişcări de trupe. Forţele private de care se ajută armata rusă, în special luptătorii Wagner, s-au masat în oraşul Soledar după ce l-au capturat la începutul acestei săptămâni. Mai la sud, în Zaporojie, ambele părţi au masat "forţe semnificative", a observat Ministerul britanic al Apărării, având loc schimburi de artilerie. În apropiere de Kremina, în nord-estul Ucrainei, forţele ucrainene au obţinut unele câştiguri teritoriale mici şi s-au apărat împotriva contraatacurilor ruseşti.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Un american care dezertase în 2019 dintr-o unitate de comandă a US Navy a fost ucis în Ucraina
Un american care dezertase în 2019 dintr-o unitate de comandă a US Navy a fost ucis în Ucraina

Un fost militar american, membru al unei unităţi de comando de elită şi care a dezertat în 2019, a fost ucis în Ucraina săptămâna aceasta, a anunţat vineri Marina militară a Statelor Unite (US Navy).

O rusoaica „a îngropat sicriul sigilat al soțului căzut pe front”, iar ulterior a aflat că el era de fapt în viață în Ucraina
O rusoaica „a îngropat sicriul sigilat al soțului căzut pe front”, iar ulterior a aflat că el era de fapt în viață în Ucraina

O femeie din Rusia ar fi fost anuțată că soțul ei ar fi decedat pe frontul din Ucraina, informație care s-a dovedit falsă ulterior, scrie Sky News.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.