Armata americană recunoaşte că a ucis 12 civili în întreaga lume în 2021

Armata SUA

Armata americană şi-a recunoscut responsabilitatea pentru moartea a 12 civili în 2021, toţi în Afganistan, potrivit unui raport al Pentagonului dat publicităţii marţi, informează miercuri AFP, scrie Agerpres. 

"Departamentul Apărării estimează că 12 civili au fost ucişi şi alţi cinci răniţi în 2021 în cadrul operaţiunilor militare americane", indică acest raport anual, cerut de Congres începând cu 2018, din care o parte rămâne secretă. Toate victimele civile au fost ucise în Afganistan, potrivit părţii publice a raportului.

Pentagonul şi-a recunoscut deja responsabilitatea pentru moartea a zece membri ai unei familii, dintre care şapte copii, în timpul operaţiunilor haotice de retragere din Kabul a trupelor americane la sfârşitul lunii august 2021.

Documentul public afirmă că un civil a fost ucis într-un atac american din 8 ianuarie 2021 la Herat şi un altul pe 11 august la Kandahar. Doi civili au fost, de asemenea, răniţi pe 18 ianuarie la Kandahar.

Armata SUA recunoaşte, de asemenea, că a rănit trei civili pe 1 ianuarie 2021 într-un atac în Qunyo Barrow, Somalia.

Citește și
polonia armata
Toți cetățenii vor fi antrenați de armată într-o țară vecină cu Ucraina. Ce vârste au cei vizați

În plus, Pentagonul şi-a reevaluat bilanţul din 2018 până în 2020, recunoscând în plus zece morţi şi 18 răniţi, toţi în Siria.

ONG-urile publică în mod regulat bilanţuri mult mai ridicate ale victimelor atacurilor americane în teatrele de război.

În raportul său anual publicat în luna mai, organizaţia Airwars, care contabilizează victimele civile ale bombardamentelor aeriene din întreaga lume, a estimat între 15 şi 27 numărul civililor ucişi doar în operaţiunile americane din Siria.

În ianuarie 2022, secretarul american al apărării Lloyd Austin a îndemnat armata să facă mai mult pentru a evita victimele civile în timpul atacurilor aeriene, după mai multe incidente mortale care au pătat reputaţia armatei americane. Protejarea civililor este un "imperativ strategic şi moral", a menţionat Austin într-un document adresat lanţului de comandă militar.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Maia Sandu: Moldovenii cu cetățenie rusă care se vor înrola în armata agresorului vor rămâne fără cetățenia R. Moldova
Maia Sandu: Moldovenii cu cetățenie rusă care se vor înrola în armata agresorului vor rămâne fără cetățenia R. Moldova

Moldovenii care deţin şi paşaportul rusesc riscă să rămână fără cetăţenia R. Moldova dacă vor lupta de partea agresorului în războiul din Ucraina, a anunţat preşedintele Maia Sandu într-o conferinţă de presă, conform news.ro.

 

Toți cetățenii vor fi antrenați de armată într-o țară vecină cu Ucraina. Ce vârste au cei vizați
Toți cetățenii vor fi antrenați de armată într-o țară vecină cu Ucraina. Ce vârste au cei vizați

Toți cetățenii cu vârste între 18 și 65 de ani vor fi antrenați de armata Poloniei.

Mobilizarea lui Putin. Recruți beți, întinși pe bănci și care refuză ordinele superiorilor | VIDEO
Mobilizarea lui Putin. Recruți beți, întinși pe bănci și care refuză ordinele superiorilor | VIDEO

Noi clipuri video au fost postate pe rețele sociale, în care se presupune că recruții ruși sunt beți sau au un comportament teribilist față de superiorii din armata lui Putin.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.