Arma pe care Putin vrea ca Rusia să o fabrice din nou. În trecut, Kremlinul și Washingtonul au rupt un tratat din cauza ei

vladimir putin armata
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va trebui să reia producţia de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, interzise anterior în virtutea Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), care nu mai este în vigoare.

Statele Unite s-au retras oficial în 2019 din acest tratat pe care-l semnase cu Rusia în anul 1987, acuzând Moscova de încălcarea acordului, acuzaţie pe care Kremlinul a negat-o.

Rusia a impus apoi un moratoriu propriu asupra dezvoltării rachetelor interzise anterior prin tratatul INF, respectiv rachetele care au o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.000 de kilometri.

"Este cunoscut faptul că Statele Unite nu numai că produc aceste sisteme de rachete, dar le-au adus deja în Europa pentru exerciţii în Danemarca", a declarat Putin vineri la o şedinţă a Consiliului de Securitate al Rusiei. "A fost anunţat recent că ele se află în Filipine. Dar nu se ştie dacă au luat sau nu rachetele de acolo", a adăugat liderul de la Kremlin, transmit agenţiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Prin urmare, a argumentat el, Rusia trebuie să răspundă. Deci, a indicat Putin, "se pare că trebuie să începem să producem aceste sisteme de lovire şi apoi, pe baza situaţiei reale, să luăm decizii cu privire la locul în care să le amplasăm, dacă este necesar pentru a ne asigura securitatea".

Citește și
vladimir putin
Rusia, slăbită de atacuri teroriste și de războiul din Ucraina. Ce îl distrage în prezent pe Putin

Mesajul său survine după ce Statele Unite au furnizat Ucrainei rachete cu rază scurtă de acţiune cu care armata ucraineană loveşte ţinte ruseşti, respectiv rachete ATACMS care au o rază de acţiune de 300 de kilometri.

De asemenea, Rusia a avertizat statele occidentale, în special SUA, că riscă o "confruntare directă" cu ea în urma intensificării zborurilor dronelor de recunoaştere deasupra Mării Negre.

Potrivit Moscovei, aceste drone, la fel şi sateliţii de recunoaştere şi avioanele AWACS ale SUA, oferă Ucrainei informaţii despre ţintele ruseşti pe care armata ucraineană reuşeşte astfel să le lovească, iar unele sisteme folosite de Ucraina în aceste atacuri, precum rachetele ATACMS, sunt programate şi dirijate spre ţintă de specialişti americani.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Ce a făcut Putin în timpul dezbaterii Biden vs. Trump. Gestul liderului Rusiei face înconjurul lumii
Ce a făcut Putin în timpul dezbaterii Biden vs. Trump. Gestul liderului Rusiei face înconjurul lumii

Preşedintele rus Vladimir Putin nu s-a trezit în mijlocul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială din SUA dintre democratul Joe Biden şi republicanul Donald Trump, iar Rusia nu comentează politica internă a SUA, a transmis vineri Kremlinul.

Rusia, slăbită de atacuri teroriste și de războiul din Ucraina. Ce îl distrage în prezent pe Putin
Rusia, slăbită de atacuri teroriste și de războiul din Ucraina. Ce îl distrage în prezent pe Putin

Multiple atacuri coordonate au făcut cel puțin 20 victime în două orașe din republica autonomă rusă Daghestan, majoritar musulmană. Terorișii au tras la întâmplare pe străzi și în două biserici și două sinagogi.

Ce au trimis SUA în Coreea de Sud imediat după ce Putin și Kim Jong-un au semnat un pact de apărare. Demonstrație de forță
Ce au trimis SUA în Coreea de Sud imediat după ce Putin și Kim Jong-un au semnat un pact de apărare. Demonstrație de forță

SUA au ținut să transmită un mesaj amenințător Rusiei și Coreei de Nord, după întâlnirea de la Phenian dintre Vladimir Putin și Kim Jong-Un.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.