Anthony Fauci atrage atenţia asupra noii tulpini de coronavirus, mai "virulentă", din Marea Britanie

anthony fauci
Getty

Autorităţile americane ar trebui să se aştepte la ce este mai rău în legătură cu noua tulpină a coronavirusului, a declarat duminică expertul-şef în boli infecţioase din SUA, dr. Anthony Fauci, potrivit DPA.

"Trebuie se ne asumăm acum că (versiunea) care circulă în special în Marea Britanie are o creştere a virulenţei, în special puterea virusului de a produce mai multe daune, inclusiv deces", a spus directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase, într-o emisiune la postul de televiziune CBS, transmite Agerpres.

El a comentat noile descoperiri conform cărora noua formă a virusului, originară din Marea Britanie, are o rată a mortalităţii cu 30% mai mare pentru persoanele de peste 60 de ani, comparativ cu tulpina iniţială.

"Este o creştere semnificativă", a precizat Fauci.

"Vream să analizăm şi noi datele, dar avem toate motivele să le credem", a afirmat el în legătură cu autorităţile britanice.

Citește și
amsterdam
Olanda va introduce interdicţii de circulație pe timp de noapte, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial

În privinţa unei tulpini diferite care provine din Africa de Sud, Fauci a spus că vaccinurile par să fie mai puţin eficiente împotriva acesteia "în unele cazuri".

În acelaşi timp, dr. Deborah Birx, fostă coordonatoare a campaniei împotriva coronavirusului în cadrul Casei Albe conduse de Donald Trump, a făcut dezvăluiri în legătură cu atitudinea istraţiei precedente faţă de izbucnirea epidemiei.

"Au fost oameni la Casa Albă care credeau cu certitudine că este vorba de o farsă", a declarat Deborah Birx tot la CBS. "Informaţiile erau confuze la început", a precizat ea.

"Toată lumea a făcut interpretări pe baza a ce ştia", a adăugat ea.

Deborah Birx, devenită celebră pentru tăcerea ei în timpul unei conferinţe de presă incoerente din aprilie 2020 în care Trump a sugerat folosirea înălbitorului ca tratament împotriva COVID1-9, a spus că s-a gândit "mereu" să îşi dea demisia din acest grup de lucru disfuncţional.

"De ce ai vrea să treci prin aşa ceva în fiecare zi?", a declarat ea.

"A trebuit să mă întreb în fiecare dimineaţă: Este ceva ce cred că pot să fac care să ajute la combaterea pandemiei? Şi m-am întrebat asta şi în fiecare noapte", a adăugat Deborah Birx, care a afirmat în decembrie că intenţionează să se retragă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Ce știm până acum despre noua tulpină de Covid-19 din Marea Britanie. Cum ne putem proteja
Ce știm până acum despre noua tulpină de Covid-19 din Marea Britanie. Cum ne putem proteja

Autoritățile din România sunt în alertă, după ce noua tulpină de coronavirus descoperită în Marea Britanie a fost identificată la alți doi români.

Olanda va introduce interdicţii de circulație pe timp de noapte, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial
Olanda va introduce interdicţii de circulație pe timp de noapte, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial

Cele trei mutații ale virusului Sars-Cov-2 identificate recent în Marea Britanie, Africa de Sud și Brazilia reprezintă un pericol major pentru Europa.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start
EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.