Anchetă la Paris descoperirea unor stele ale lui David pe mai multe clădiri. Primarul denunţă ”acte antisemite şi rasiste”

steaua lui david
StirilePROTV

Parchetul din Paris a deschis marţi o anchetă ,după descoperirea unor stele ale lui David - un simbol al statului evreu şi religiei iudaice - pe mai multe clădiri în capitala ză, relatează AFP.

Aceste stele ale lui David au fost inscripţionate cu ajutorul unui şablon, cu vopsea albastră, pe mai multe faţade ale unor imobile în arondismentul al XIV-lea al Parisului, a constat marţi un jurnalist AFP.

O anchetă cu privire la degradare a bunurilor altuia este agravată de circumstanţa că a degradarea a fost comisă din cauza originii, rasei, etniei sau religiei şi a fost încredinţată comisariatului de poliţie al arondismentului, declară parchetul, at de AFP.

Acest delict poate fi pedepsit cu o pedeapsă maximă de patru ani de închisoare şi o amendă de până la 30.000 de euro.

Primarul arondismentului al XIV-lea, Carine Petit, denunţă într-un comunicat postat pe X aceste inscripţii drept ”acte antisemite şi rasiste”.

Citește și
Zeci de mii de persoane au protestat duminică la Madrid
Zeci de mii de oameni s-au adunat duminică la Madrid pentru o demonstraţie împotriva premierului Pedro Sanchez. FOTO

”Acest act de marcare aminteşte procedee din anii '30 şi al Doilea Război Mondial, care au condus la exterminarea a milioane de evrei”, denunţă ea.

”În mod clar, persoanele care au făcut asta vor să îngrozească”, declară AFP preşedintele Uniunii Studenţilor Evrei din Franţa (UEJF), Samuel Lejoyeux.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Zeci de mii de oameni s-au adunat duminică la Madrid pentru o demonstraţie împotriva premierului Pedro Sanchez. FOTO
Zeci de mii de oameni s-au adunat duminică la Madrid pentru o demonstraţie împotriva premierului Pedro Sanchez. FOTO

Zeci de mii de persoane au protestat duminică la Madrid, la chemarea opoziției conservatoare, împotriva guvernului condus de Pedro Sanchez.

Referendum în Italia. 2,5 milioane de oameni ar putea deveni cetățeni cu 5 ani mai devreme, dacă alegătorii spun „da”
Referendum în Italia. 2,5 milioane de oameni ar putea deveni cetățeni cu 5 ani mai devreme, dacă alegătorii spun „da”

Italienii votează duminică și luni în cinci referendumuri privind cetățenia și piața muncii, însă validarea scrutinului e incertă din cauza riscului de prezență sub 50%, relatează EFE.

Maia Sandu, despre vizita lui Nicuşor Dan la Chișinău: Reconfirmă caracterul profund şi special al relaţiilor bilaterale
Maia Sandu, despre vizita lui Nicuşor Dan la Chișinău: Reconfirmă caracterul profund şi special al relaţiilor bilaterale

Președinția Republicii Moldova a transmis duminică că vizita președintelui Nicușor Dan la Chișinău reconfirmă relațiile speciale dintre cele două țări și angajamentul pentru cooperare extinsă.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.