Americanul de culoare împușcat în spate de polițiști este paralizat şi ”luptă pentru viaţa sa”

×
Codul embed a fost copiat

Jacob Blake, tânărul de culoare împuşcat în spate de poliţişti la Kenosha (Wisconsin) este paralizat şi ”luptă pentru viaţa sa”, au anunţat familia şi avocaţii acestuia, potrivit Reuters.

Jacob Blake, în vârstă de 29 de ani, tatăl a şase copii, a fost împuşcat în spate de ofiţeri de poliţie care l-au urmărit după ce le-a întors spatele, a deschis portiera şi încerca să se aşeze pe locul şoferului.

Trei dintre fiii săi, în vârstă de trei, cinci şi opt ani, au asistat la această scenă, a anunţat marţi avocatul specializat în drepturi civice Ben Crump, care reprezintă familia Blake.

Tânărul, care a intervenit pentru a opri o ceartă între două femei, a fost împuşcat de patru dintre cele şapte gloanţe care i-au fost trase în spate de către un singur poliţist, în pofida faptului că ”nimic nu indica că era înarmat”, a declarat Crump, marţi, într-un interviu acordat ABC News, citat de Agerpres.

Poliţia nu a prezentat motivele deschiderii focului.

Citește și
Jacob Blake proteste sua
American de culoare, împușcat în spate de poliţie, sub ochii copiilor. Reacţii politice la vârf

Părinţii lui Jacob Blake şi-au exprimat suferinţa în urma atacului armat într-o conferinţă de presă în care au denunţat marţi cele două nopţi de jafuri, vandalism şi incendii care au pătat manifestaţii paşnice în oraş.

”Ei au tras în fiul meu de ţapte ori. De şapte ori! Ca şi cum el nu conta”, a declarat tatăl lui Jacob Blake cu o voce tremurătoare. ”Fiul meu contează. El este o fiinţă umană şi el contează”, a spus el.

Julia Jackson, mama tânărului, a anunţat că acesta ”lupta pentru viaţa sa”. Ea a îndemnat la unitate şi a declarat că se roagă pentru ofiţerii de poliţie şi că este dezamăgită de pagubele cauzate la Kenosha, un oraş cu aproximativ 100.000 de locuitori, situat în sudul Milwaukee.

”Acest lucru nu-l reprezintă nici pe fiul meu şi nici familia mea”, a subliniat ea. ”Dacă Jacob ar şti ce se întâmplă, această violenţă şi această distrugere, ar fi foarte nemulţumit”.

Avocaţii familiei Blake au declarat că Jacob Blake are picioarele paralizate - posibil definitiv - şi că stomacul, rinichii şi ficatul i-au fost perforate.

”Va fi nevoie de un miracol ca Jacob Blake Jr să meargă din nou”, a declarat Crump, anunţând că familia intenţionează să declanşeze o procedură judiciară prin care ”vinovaţii să dea socoteală”.

Un reprezentant al mişcării Black Lives Matter (BLM) din oraşul vecin Lake County, în Illinois, a cerut ca poliţiştii implicaţi în atacul armat - trimişi în concediu istrativ - să fie daţi afară din poliţie şi trimişi în faţa justiţiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, apariție de aur. Ce face la 13 luni de la retragerea din sport
FOTO Camila Giorgi, apariție de aur. Ce face la 13 luni de la retragerea din sport
Citește și...
Un bărbat din SUA a fost împușcat de poliție de mai multe ori în spate în timp ce copiii lui se aflau în mașină
Un bărbat din SUA a fost împușcat de poliție de mai multe ori în spate în timp ce copiii lui se aflau în mașină

Doi polițiști din Wisconsin au fost concediați luni, în timp ce autoritățile statului investighează de ce un bărbat negru a fost împușcat de mai multe ori în spate, relatează CNN.

American de culoare, împușcat în spate de poliţie, sub ochii copiilor. Reacţii politice la vârf
American de culoare, împușcat în spate de poliţie, sub ochii copiilor. Reacţii politice la vârf

Un alt incident pune în discuție brutalitatea poliției din SUA. Un bărbat de culoare a fost împușcat în spate de polițiști, în timp ce încerca să intre într-un autoturism.

VIDEO șocant. Un bărbat de culoare din SUA a fost împușcat de 11 ori de 6 polițiști
VIDEO șocant. Un bărbat de culoare din SUA a fost împușcat de 11 ori de 6 polițiști

Un bărbat de culoare a fost împușcat mortal de 11 ori de către polițiștii americani, după ce a refuzat să asculte ordinele acestora și a încercat să se îndepărteze de ei.

Jandarm din Prahova, împușcat de un coleg. Ce s-a întâmplat
Jandarm din Prahova, împușcat de un coleg. Ce s-a întâmplat

Un jandarm din cadrul Inspectoratului Judeţean Prahova a fost împuşcat accidental, miercuri, de un coleg, la efectuarea schimbului de ture.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României deubutează, astăzi, la Campionatul European de tineret  din Slovacia, competiție transmisă în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.