Americanii au dovada că Iranul s-ar afla în spatele atacului cu drone din Arabia Saudită

Ali Khamenei

Atacurile care au vizat infrastructuri petroliere din Arabia Saudită au fost într-adevăr comise de Iran şi aprobate de ayatollahul Ali Khamenei, a informat miercuri canalul american de televiziune CBS News.

Informația ar fi fost furnizată CBS de către un oficial american sub acoperirea anonimatului.

Tot miercuri, secretarul de stat american, Mike Pompeo, aflat într-o vizită în Arabia Saudită, a afirmat că acest "act de război" poartă "amprentele digitale ale ayatollahului".

Teheranul dezminte că ar fi jucat cel mai mic rol în aceste atacuri împotriva unei rafinării şi unui câmp petrolier, care au redus la jumătate producţia saudită de ţiţei. Rebelii yemeniţi houthi, sprijiniţi de Iran, au revendicat aceste atacuri.

Potrivit oficialului american citat de CBS News, ayatollahul Ali Khamenei a aprobat atacurile, cu condiţia ca iranienii să nege responsabilitatea şi ca nicio dovadă să nu îi lege de acestea.

Citește și
Rafinăriile din Arabia Saudită atacate cu drone - 2
Anunțul saudiților după atacul la rafinăriile de petrol. Ce se întâmplă cu producția

Conform sursei, americanii deţin dovezi şi mai convingătoare decât rămăşiţele "dronelor" şi "rachetelor de croazieră" prezentate miercuri de Ministerul saudit al Apărării: fotografii cu Gardienii Revoluţiei islamice în timp ce se pregăteau pentru aceste atacuri la o bază aeriană din sud-vestul Iranului.

Această unitate paramilitară iraniană, plasată sub ordinele directe ale ghidului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, se află pe lista neagră americană a "organizaţiilor teroriste străine".

Potrivit CBS, abia după atac forţele americane au înţeles importanţa acestor fotografii.

"Am fost complet luaţi prin surprindere", a declarat sursa anonimă.

Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri o înăsprire "substanţială" a sancţiunilor împotriva Iranului, adăugând că dispune de "multe opţiuni" pentru a răspunde Teheranului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
Citește și...
Pompeo acuză Iranul de atacul asupra Arabiei Saudite.
Pompeo acuză Iranul de atacul asupra Arabiei Saudite. "Un act de război"

Secretarul de stat american a calificat drept "act de război" atacul asupra instalaţiilor petroliere saudite

Anunțul saudiților după atacul la rafinăriile de petrol. Ce se întâmplă cu producția
Anunțul saudiților după atacul la rafinăriile de petrol. Ce se întâmplă cu producția

Arabia Saudită anunță că va relua producţia de 5,7 milioane de barili de petrol pe zi până la sfârşitul lunii, după atacurile cu drone care au afectat două instalații petroliere, provocând o criză mondială.

Trump: ”Suntem mai pregătiţi de război decât oricine altcineva
Trump: ”Suntem mai pregătiţi de război decât oricine altcineva". Decizia luată de saudiți

Arabia Saudită invită experţi internaţionali să ancheteze atacarea instalaţiilor sale petroliere, agresiune pentru care Washingtonul suspectează Iranul.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor
Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.