Alertă roșie în Europa după evadarea unui deținut periculos. Interlopul poreclit „Musca”, de negăsit

Mohamed Amra
Interpol

Interpolul emite o alertă roşie pe numele deţinutului evadat Mohamed Amra, alias „Misca”, căutat în continuare, în urma atacului din Franța.

Organizaţia internaţională de poliţie Interpol a emis miercuri o notiţă roşie pe numele evadatului Mohamed Amra, alias ”Musca”, un recidivist care a evadat marţi în urma unui atac armat asupra unui furgon al istraţiei Penitenciare ze, soldat cu doi morţi, căutat în continuare, relatează Le Figaro, citată de News.ro.

Atacul asupra furgonului penitenciar în care se afla Mohamed Amra, alias ”La Mouche”, a avut loc în timp acesta era transportat de la tribunalul judiciar din Rouen la Închisoarea din Évreux.

Atacatorii au deschis focul asupra furgonului într-un peaj, la Incarville, după care au fugit cu două vehicule, unul marca Audi A5, celălalt marca BMW seria 5.

Acest atac-fulger a durat trei minute.

Citește și
politie franta
Trei agenți de penitenciar din Franța, uciși într-un atac armat. Un deținut a evadat. Au fost folosite arme de război

Planul Épervier, pus în aplicare în Franța

Magistraţi de la Jurisdicţia naţională ză a luptei împotriva criminalităţii organizate (JUNALCO) s-au sesizat şi s-au dus la locul atacului armat.

O anchetă cu privire la ”omor şi tentativă de omor” şi ”evadare în bandă organizată” a fost încredinţată Oficiului central de luptă împotriva criminalitţii organizate (OCLCO) şi Poliţiei Judiciare din Roeun.

Căutări continuau miercuri cu forţe importante de ordine şi unităţi de elită, inclusiv Brigada Naţională de Căutarea Fugarilor BNRF), Brigada de Căutare şi Intervenţie (BRI), iar brigăzile de reprimare a banditismului de la Rouen şi nantes au fost plasate în alertă.

Ministrul z de Interne, Gérald Darmanin, a declanşat planul Épervier, ridicat în mod automat marţi seara.

Sute de jandarmi au fost mobilizaţi, inclusiv motociclişti, în Eure dar şi în Seine-Maritime, Calvados, Val-d'Oise şi Yvelines.

Un elicopter şi o echipă a Grupului de Intervenţie al Jandarmeriei Naţionale (GIGN) participă, de asemenea, la căutarea evadatului.

Agenţi ai istraţiei Penitenciare au păstrat un moment de reculegere miercuri, la la ora locală 11.00 (12.00, ora României), un omagiu adus celor doi agenţi ucişi marţi în atacul armat din Eure.

Arnaud Garcia, în vârstă de 34 de ani, urma să devină tată în câteva luni.

Tânărul este unul dintre cei doi agenţi executaţi cu sânge rece şi în mod laş de către mai mulţi bărbaţi înarmaţi în atacul asupra furgonului penitenciar.

”M-au lăsat fără urmaşi. Simt un amestec de tristeşe şi furie. Am încredere în jadarmerie, poliţie şi justiţie”, declară Le Figaro tatăl victimei, Dominique Garcia.

”Suntem devastaţi, mai ales nora mea”, declară acest fost comandant de jandarmerie, care şi-a pierdut unicul fiu.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Interlopul zis „Musca”, evadat după ce complicii lui au ucis gardienii care îl duceau la închisoare, în Franța, e de negăsit
Interlopul zis „Musca”, evadat după ce complicii lui au ucis gardienii care îl duceau la închisoare, în Franța, e de negăsit

Sute de polițiști zi sunt pe urmele unui interlop care a evadat marți într-o operațiune demnă de filme care a șocat Franța. Mai mulți indivizi mascați și înarmați cu puști au atacat duba care îl transporta pe deținut.  

Trei agenți de penitenciar din Franța, uciși într-un atac armat. Un deținut a evadat. Au fost folosite arme de război
Trei agenți de penitenciar din Franța, uciși într-un atac armat. Un deținut a evadat. Au fost folosite arme de război

Trei agenţi ai istraţiei penitenciare au fost ucişi cu arme de război, iar alţi doi au fost răniţi marţi, în Eure, în timpul unui atac armat asupra unui furgon, la un peaj, la Incarville, către ora locală 11:00.

Franţa cere Israelului să înceteze „fără întârziere” operaţiunea sa la Rafah
Franţa cere Israelului să înceteze „fără întârziere” operaţiunea sa la Rafah

Franţa îndeamnă Israelul să pună capăt „fără întârziere” operaţiunii sale militare la Rafah.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO

Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat.