Alertă la Washington. FBI se teme că Biden ar putea fi atacat ”din interior” în ziua învestirii

FBI
iStock

Oficialii apărării SUA spun că sunt îngrijorați din cauza unui posibil atac care ar putea fi lansat ”din interior” sau o altă amenințare, din partea membrilor serviciului implicat în asigurarea învestirii președintelui ales Joe Biden.

Astfel, potrivit Associated Press, FBI a decis să îi verifice pe toți cei 25.000 de soldați ai Gărzii Naționale care vor veni la Washington pentru eveniment.

Acțiunea masivă reflectă îngrijorările extraordinare de securitate care au cuprins Washingtonul după violențele din 6 ianuarie, comise de fanii lui Trump în Capitoliul SUA, și subliniază temerile că unele dintre persoanele însărcinate să protejeze orașul în următoarele câteva zile ar putea reprezenta o amenințare pentru președinte, dar și pentru alte VIP-uri care vor fi acolo.

Secretarul armatei, Ryan McCarthy, a declarat duminică pentru Associated Press că oficialii sunt conștienți de potențiala amenințare, astfel că toți comandanții au fost avertizați să fie cu ochii în patru, în căutarea oricăror probleme în rândurile lor, pe măsură ce se apropie învestirea lui Biden. Până în prezent, însă, el și alți lideri spun că nu au văzut nicio amenințare clară, iar oficialii au precizat că verificările nu au identificat niciun aspect cu potențial de risc.

"Trecem continuu prin acest proces și analizăm și a doua oară, a treia oară asupra fiecărei persoane din această operațiune", a spus McCarthy într-un interviu, după ce el și alți lideri militari au trecut printr-un exercițiu exhaustiv de securitate care a durat trei ore, pentru pregătirea inaugurării de miercuri.

Citește și
Capitoliu, Washington, D.C.
Un bărbat înarmat a fost arestat în apropierea Capitoliului din Washington

El a spus că membrii Gărzii sunt instruiți, de asemenea, cu privire la modul de identificare a potențialelor amenințări din interior.

Aproximativ 25.000 de membri ai Gărzii Naționale vor ajunge în Washington, venind din toată țara - un număr care este de cel puțin două ori și jumătate mai mare comparativ cu alte ceremonii de învestire anterioare.

Și în timp ce armata îi verifică, potrivit procedurii obișnuite, pe membrii serviciului, pentru legături extremiste, FBI contribuie cu o verificare suplimentară.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Pregătiri la Washington pentru învestirea echipei Biden-Harris. Ce măsuri s-au luat
Pregătiri la Washington pentru învestirea echipei Biden-Harris. Ce măsuri s-au luat

Pregătirile pentru ceremonia de învestire a echipei Biden-Harris au intrat în linie dreaptă. Cu exact trei zile înainte de depunerea jurământului, capitala federală arată că o cetate fortificată.

Un bărbat înarmat a fost arestat în apropierea Capitoliului din Washington
Un bărbat înarmat a fost arestat în apropierea Capitoliului din Washington

Un bărbat puternic înarmat a fost arestat vineri seara la Washington în timp ce încerca să treacă peste unul dintre numeroasele puncte de control de lângă Capitol Hill, unde Joe Biden va depune jurământul în câteva zile.

Joe Biden promite o serie de ordine executive începând din prima zi de mandat
Joe Biden promite o serie de ordine executive începând din prima zi de mandat

Joe Biden s-a angajat să semneze o serie de ordine executive încă din prima zi a preşedinţiei sale, informează AFP.

Contul de Twitter al lui Joe Biden „începe de la zero”, fără urmăritori ai lui Donald Trump
Contul de Twitter al lui Joe Biden „începe de la zero”, fără urmăritori ai lui Donald Trump

Preşedintele ales al SUA Joe Biden a primit noul cont oficial de Twitter, dar a fost constrâns să înceapă de la zero, fără niciun urmăritor, scrie BBC.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.