Alegeri prezidențiale în Cehia. Fostul general Petr Pavel conduce detaşat în sondaje

Andrej Babis si Petr Pavel
AFP

Generalul în retragere Petr Pavel avea un avans de 15 puncte procentuale faţă de fostul premier miliardar Andrej Babis, înaintea celui de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Cehia, prevăzut pentru 27-28 ianuarie, relatează Reuters.

Cei doi se vor confrunta în al doilea tur de scrutin, care va începe vinerea viitoare, după ce Pavel a câştigat la limită în faţa lui Babis în primul tur al alegerilor, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute.

Sondajul arată că Pavel conduce acum cu 53% din intenţiile de vot, faţă de 38% pentru Babis, în timp ce 9% dintre cei intervievaţi erau indecişi.

Prezenţa aşteptată la vot ar putea atinge însă 84% la scrutinul de la sfârşitul săptămânii viitoare, cel mai mare nivel înregistrat vreodată la un scrutin prezidenţial din Cehia, potrivit sondajului.

Funcţia de preşedinte nu are autoritate executivă, dar are puteri semnificative în ceea ce priveşte numirea prim-miniştrilor, a şefilor băncii centrale şi în nominalizarea judecătorilor pentru Curtea Constituţională. De asemenea, preşedinţii au un cuvânt de spus - deşi limitat - şi în afacerile externe.

Citește și
oameni sua
Interdicția de intrare în SUA pentru cetățenii din 12 țări a intrat în vigoare. Alte 7 țări, vizate de restricţii

Atât Pavel, un fost general care a deţinut o funcţie militară de rang înalt în cadrul NATO, cât şi liderul opoziţiei, populistul Babis, care a fost prim-ministru în perioada 2017-2021, ar avea probabil o orientare mai pro-occidentală decât actualul preşedinte, Milos Zeman, al cărui mandat se încheie, după ce a stat în fruntea statului ceh din 2013, potrivit News.ro.

Pavel, în vârstă de 61 de ani, este ferm pro-occidental şi susţine continuarea ajutorului militar pentru Ucraina, precum şi adoptarea monedei euro.

Babis, în vârstă de 68 de ani, care a construit un imperiu chimic, agricol şi media, înregistrat acum în fonduri fiduciare, împărtăşeşte relaţiile calde ale lui Zeman cu premierul ungar Viktor Orban. În trecut, Babis s-a pronunţat împotriva ajutorului militar acordat Ucrainei şi şi-a afişat ambiţiile de a organiza un summit pentru pace, iar în ultima săptămână l-a atacat pe Pavel pentru că ar fi pro-război.

Pavel, susţinut de guvernul de centru-dreapta, l-a acuzat pe Babis de propagarea fricii.

Pe de altă parte, unii alegători cehi şi-au exprimat frustrarea că ambii câştigători ai primului tur au fost membri ai Partidului Comunist înainte de sfârşitul erei comuniste, în 1989. Babis a lucrat în comerţul exterior şi a fost înregistrat ca informator al poliţiei secrete din perioada comunistă, lucru pe care îl neagă. Pavel şi-a început cariera militară în anii 1980 şi s-a înscris la un curs de pregătire pentru serviciile de informaţii ale armatei, pe care l-a finalizat după prăbuşirea regimului comunist.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Interdicția de intrare în SUA pentru cetățenii din 12 țări a intrat în vigoare. Alte 7 țări, vizate de restricţii
Interdicția de intrare în SUA pentru cetățenii din 12 țări a intrat în vigoare. Alte 7 țări, vizate de restricţii

Interdicţia de a intra în Statele Unite impusă cetăţenilor din 12 ţări săptămâna trecută de către Donald Trump a intrat în vigoare luni, la ora 4.01 GMT (7.01, ora României), potrivit decretului prezidenţial, relatează AFP.

Un cunoscut tenor din Ucraina a murit în timp ce lupta ca voluntar în Sumî. A colaborat și cu Opera Națională din București
Un cunoscut tenor din Ucraina a murit în timp ce lupta ca voluntar în Sumî. A colaborat și cu Opera Națională din București

Tenorul ucrainean Vladislav Gorai, solist la Opera Naţională din Odesa şi care a colaborat cu Opera Naţională Bucureşti, a murit duminică în timp ce era angajat într-o misiune de voluntariat în regiunea de nord Sumî.

Președinta Mexicului cere SUA să nu-i trateze pe migranți ca pe niște infractori
Președinta Mexicului cere SUA să nu-i trateze pe migranți ca pe niște infractori

Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a cerut duminică Statelor Unite să nu-i trateze pe migranți ca pe niște infractori, declarație făcută în urma raidurilor din Los Angeles.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.