Actorul Jonathan Majors, găsit vinovat de agresarea fostei iubite şi exclus din filmele Marvel

Jonathan Majors
Getty

Jonathan Majors, vedetă în ascensiune la Hollywood, a fost condamnat, luni, pentru agresarea unei foste iubite, la finalul unui proces de la New York care îi va costa rolul ca personaj negativ în filmele Marvel.

Actorul în vârstă de 34 de ani, care a jucat în „Creed III” şi care l-a interpretat pe Kang în seria Marvel Studios (Disney), a fost găsit vinovat de agresiune de gradul trei şi de hărţuire de un juriu format din şase persoane. El a fost achitat pentru alte două acuzaţii, a anunţat presa americană şi o sursă apropiată cazului.

Sentinţa sa, care ar putea fi de până la un an de închisoare, va fi pronunţată în 6 februarie. Însă franciza Marvel a decis deja să nu mai lucreze cu actorul, a anunţat presa americană, iar o sursă apropiată cazului a confirmat acest lucru pentru AFP.

Actorul fusese arestat la 25 martie după o ceartă într-o maşină cu fosta sa iubită, Grace Jabbari, care a depus mărturie în timpul procesului la tribunalul din Manhattan.

Potrivit mărturiei sale, actorul ar fi atacat-o pentru a-şi recupera telefonul după o ceartă în maşină, apucând-o violent de braţ şi lovind-o la cap. Avocaţii lui Jonathan Majors au pledat pentru nevinovăţia totală a acestuia.

Citește și
marvel
Creatorii de efecte speciale de la Marvel vor forma un sindicat, în semn de protest faţă de condiţiile de muncă

Pentru procurorul din Manhattan, Alvin Bragg, procesul a arătat că Jonathan Majors „s-a obişnuit” să exercite „presiuni psihologice şi emoţionale” asupra iubitei sale.

Lansat cu rolul din „The last black man in San Francisco” (2019), actorul a jucat şi în filmul lui Spike Lee „Da 5 Bloods” (2020), urmat de serialul HBO „Lovecraft Country” şi „Creed III”, continuarea seriei "Rocky".

Apoi a păşit în universul Marvel cu serialul „Loki”, şi filmul „Ant-Man and the Guepe: Quantumania”, în care a jucat rolul unui răufăcător, Kang.

Înainte de procesul său, urma să apară în două filme viitoare din franciză, „Avengers: The Kang Dinasty” şi „Avengers: Secret Wars”.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Producție Marvel cu vedete feline. Goose revine în atenția spectatorilor români începând cu 8 noiembrie
Producție Marvel cu vedete feline. Goose revine în atenția spectatorilor români începând cu 8 noiembrie

Unul dintre cele mai așteptate filme cu super eroi ajunge miercurea viitoare pe marile ecrane.  

Creatorii de efecte speciale de la Marvel vor forma un sindicat, în semn de protest faţă de condiţiile de muncă
Creatorii de efecte speciale de la Marvel vor forma un sindicat, în semn de protest faţă de condiţiile de muncă

Confruntaţi cu condiţiile de muncă precare şi cu nesiguranţa tot mai mare a profesiei lor, aproximativ cincizeci de artişti de efecte speciale de la Marvel vor forma pentru prima dată un sindicat.

Una dintre cele mai îndrăgite supereroine se întoarce. „The Marvels” revine în cinematografe din zece noiembrie
Una dintre cele mai îndrăgite supereroine se întoarce. „The Marvels” revine în cinematografe din zece noiembrie

Una dintre cele mai îndrăgite supereroine din universul Marvel se întoarce pe marile ecrane. Și nu este singură.

A murit John Romita Sr., creator de benzi desenate pentru Marvel Comics. Avea 93 de ani
A murit John Romita Sr., creator de benzi desenate pentru Marvel Comics. Avea 93 de ani

Artistul de benzi desenate John Romita Sr., creator de benzi desenate pentru Marvel Comics, cunoscut pentru munca sa la „The Amazing Spider-Man”, a încetat din viaţă la vârsta de 93 de ani, a anunțat familia sa.

Jeremy Renner, grav accidentat. Actorul cunoscut din seria Marvel este în stare critică
Jeremy Renner, grav accidentat. Actorul cunoscut din seria Marvel este în stare critică

Actorul Jeremy Renner, în vârstă de 51 de ani, cunoscut din filmele Marvel, s-a accidentat grav.  

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.