A văzut-o pe Fecioara Maria în timp ce-i ținea copilul din pântec în brațe. Bebelușul a murit după scurt timp

ecografie
Shutterstock

O mamă îndurerată, care și-a pierdut în mod tragic copilul nenăscut, a dezvăluit cum o ecografie pare să o arate pe Fecioara Maria ținându-l în brațe pe fiul ei.

 

Cassie Lee și-a pierdut fiul, pe Gus, după ce moașele nu au reușit să-i găsească bătăile inimii la un ecograf, în săptămâna 20 de naștere, scrie Mirror.

Uitându-se la o ecografie făcută chiar înainte de a afla vestea tragică, mama spune că a observat o prezență ciudată, asemănătoare unui înger, care părea să-i țină copilul în brațe.

Cassie a distribuit imaginea pe rețelele sociale în speranța că va aduce alinare altor părinți, care suferă în urma pierderii unui copil.

Prietenii au catalogat imaginea drept „prețioasă” și „frumoasă”, în timp ce alții au afirmat că li s-a făcut pielea de găină.

Citește și
doppler
(P) Ce este ecografia Doppler și cum se face?

Este ca și cum ea își întinde brațele spre el”, a spus o persoană, în timp ce alta a adăugat: „Era cu copilul tău în brațe, ducându-l direct în ceruri”.

În acel moment nu am observat-o pe Maica Domnului. Eram prea ocupată. Cumnata mea, Liana, a fost cea care mi-a arătat. M-a liniștit imediat. Știu că Gus este în siguranță în ceruri. Păstrez ecografia în dormitorul meu, alături de fotografiile fratelui meu și ale familiei. Este mereu cu mine”, a spus Cassie.

Cassie s-a căsătorit cu Ben în mai 2015, înainte de a descoperi, cinci luni mai târziu, că vor fi părinți.

Cei doi au cumpărat recent o casă nouă și au pregătit camera copilului înainte de venirea lui pe lume.

Între timp, medicii au supravegheat-o îndeaproape pe Cassie, deoarece se credea că bebelușul avea un intestin ecogen, dar când s-a prezentat la ecografia de la jumătatea sarcinii, entuziasmul cuplului s-a transformat în durere.

M-am dus pentru o ecografie programată și nu au reușit să găsească bătăile inimii. Tehnicianul a plecat să caute un doctor. Acele minute care au trecut au fost unele dintre cele mai rele din viața mea. În momentul ecografiei, Ben era la serviciu, așa că eram singură. A fost o vizită de rutină, nu ceva ce am anticipat”, a mai spus Cassie.

Pentru imagini, apăsați AICI

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Cât de des ar trebui făcută o ecografie mamară. Cancerul de sân descoperit devreme are șanse de vindecare de peste 98%
Cât de des ar trebui făcută o ecografie mamară. Cancerul de sân descoperit devreme are șanse de vindecare de peste 98%

Auto-examinarea și ecografia de sân trebuie să intre în educația medicală elementară, atrag atenția doctorii.  

(P) Ce este ecografia Doppler și cum se face?
(P) Ce este ecografia Doppler și cum se face?

Ecografia Doppler sau ultrasonografia, este o procedura de examinare imagistică a corpului care se folosește de ultrasunetele emise de aparat.

”Doctor de bine”. Sfaturi pentru viitoarele mame: când și cum se face monitorizarea sarcinii
”Doctor de bine”. Sfaturi pentru viitoarele mame: când și cum se face monitorizarea sarcinii

Prima ecografie în timpul sarcinii ar trebui făcută la 5-6 săptămâni, spun medicii. Așa se poate stabili că nu este vorba de o sarcina extra-uterină, lucru care ar putea duce la complicații extrem de grave, inclusiv la decesul femeii.

Sânii se autopalpează în fiecare lună. Cancerul descoperit la timp este perfect curabil
Sânii se autopalpează în fiecare lună. Cancerul descoperit la timp este perfect curabil

Sânii se autopalpează în fiecare lună, după menstruație – recomandă medicii. Dacă simțiți un nodul, mergeți în timp scurt la ecografie. Fără frică. Peste 80% din nodulii mamari sunt benigni, dar trebuie verificați imagistic.

Delfinul Chen Chen, de la Delfinariul din Constanța, nu are COVID-19. Diagnosticul pus de specialiști
Delfinul Chen Chen, de la Delfinariul din Constanța, nu are COVID-19. Diagnosticul pus de specialiști

Emoții mari la Delfinariul Constanta unde femela Chen Chen s-a îmbolnăvit. Medicii veterinari i-au făcut analize de sânge, ecografie, endoscopie, inclusiv un test Covid, și au trimis probele în Germania.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.