Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene

×
Codul embed a fost copiat

Interesul pentru fondurile europene este atât de mare, încât internetul s-a umplut de companii care oferă consultanță și întocmesc proiecte pentru obținerea sumelor alocate de Uniune.

În spatele lor, există, din păcate, și firme care încasează bani mulți, fără să pregătească documentația necesară. ''Inspectorul Pro'' a descoperit un astfel de caz și a alertat autoritățile. În urma reportajului nostru, o parte dintre cei păgubiți și-au recuperat pierderile.

Firme înșelate cu proiecte europene

Două femei - mamă și fiică - au pus pe picioare o afacere prin care oferă consultanță pentru atragerea fondurilor europene. Au încasat avansuri de mii de euro de la patronii unor firme mici și mijlocii din întreaga țară, promițându-le bani de la Bruxelles. Oamenii cu care am discutat susțin că niciun proiect nu a fost depus. Vorbim despre o benzinărie, ambarcațiuni care transportă cereale pe Dunăre, un atelier textil, cabinete de contabilitate dar și firme de curierat.

Vladimir Dascălescu, client păgubit: „Din ianuarie-februarie am început să ne dăm seama că e țeapă.”

Afacerea ar fi început acum 2 ani când Patricia și Elena Potra, din Cluj-Napoca, ar fi racolat fermieri din zona Clujului. O femeie din comuna Frata povestește cum fiul ei ar fi fost convins de Elena Potra - funcționar public la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - să plătească un proiect.

Citește și
Scoala
În România, un copil din zece învață într-o școală care îl pune în pericol. „E clar că autoritățile și-au dovedit eșecul”

Doamna Lacan, soția fermierului păcălit:Mai băiatule, nu vrei să faci un proiect, mă băiatule, hai să faci un proiect. Mă, băiatule, hai că atâta lume a făcut... ce ziceți că s-a dus de aici de la noi și pe urmă nu a mai răzbit copilul cu telefoanele. Dar de la mama sa, nu de la fată, numai să dea banii... prima dată dai și pe urmă se rezolvă și se face și astea…”

Firma de consultanță este înregistrată cu numele Potra Romconsulting Services SRL - așa cum rezultă din datele de la Registrul Comerțului. Patricia Potra, în vârstă de 24 de ani, apare ca asociat unic și . Compania a înregistrat anul trecut un profit net de 60.000 de euro.

Clienții spun însă că Elena Potra era garantul afacerii fiicei sale.

Reporter: Firma fiicei dvs a luat avansuri de la mai mulți fermieri, printre care fermieri racolați de dvs. Este adevărat?

Elena Potra, mama ei firmei: „Nu este adevărat și discutați cu fiica mea problema!”

I-am cerut explicații istratoarei Patricia Potra.

Reporter: „Este adevărat că mama dvs care lucrează la APIA vă aduce clienți dintre fermieri?”

Patricia Potra, firmă: „Nu, nu!”

Reporter: „Nu sunt cazuri?”

Patricia Potra, firmă: „Nu, nu, nu e adevărat. Mama mea este funcționar public!”

Reporter: „Deci nu a racolat pentru dvs clienți la modul să găsească fermieri pe teren când merge la muncă?!”

Patricia Potra, firmă: „Nu! Să mă recomande, e mama mea, e normal! Dar nu vino că te rezolv eu sau orice altceva!”

Oamenii susțin totuși că Elena Potra, în calitate de referent la APIA Cluj, ar fi încercat să atragă clienți chiar în timpul serviciului. Obligația referentului este aceea de a merge în control la ferme. Agricultorii afirmă că, pe parcursul verificărilor din teren, angajata statului și-ar fi folosit funcția în interes propriu, încercând să convingă mai mulți fermieri să-și facă proiecte prin firma fiicei sale.

Elena Potra, mama ei firmei: „Dacă fermierii pretind că eu am fost intermediară, să mă dea în tribunal, în instanță.”

Patricia Potra a fost văzută, de asemenea, deseori la serviciul mamei sale.

Cameră ascunsă - birou APIA Cluj

Funcționar: „Pe cine căutați?”

Patricia Potra: „Eu am venit la mama!”

Funcționar: „Mama dvs lucrează într-o instituție publică unde se lucrează cu fonduri europene! Se lucrează cu buget național.”Patricia Potra: „Știu, doamnă, din 2007 stau la mama cu fonduri europene și în instituție!”

Funcționar: „Dvs aveți acces la aceste documente și nu e normal.”

Patricia Potra: „Eu? Am pus eu mâna pe ceva? Nu sunt de pe stradă și am intrat aici să vă fur dosarele.”

Situația este cunoscută la APIA Cluj. Mihaela Rozor, Șeful Serviciului control din cadrul APIA Cluj, a primit reclamații în scris de peste tot. Și de la fermieri, și de la angajați.

Mihaela Rozor, șef serviciul control APIA Cluj: „Așa cum prevede legislația în vigoare, eu am trimis sesizarea fermierului, împreună cu toate documentele , organelor abilitate pentru cercetare, respectiv Direcția Națională Anticorupție.”

Elena Potra, mama ei firmei: „Nu vreau să fiu acuzată, nu vreau să se mai insinueze tot felul de minciuni, o să se afle adevărul. Nu am niciun amestec în toată problema asta, mi s-a înscenat tot ce e în spatele meu. O să se facă un proces și o să se afle adevărul în instanță.”

Peste 30 de persoane, care au astfel de situații, s-au constituit într-un grup pe WhatsApp și au început să-și exprime nemulțumirile. Unii ar fi dat ca avans chiar și 25.000 lei. Tensiunea dintre ei și Patricia Potra a crescut în intensitate după ce oamenii au realizat că nu ar exista proiectele promise… Deși Patricia Potra a susținut mereu contrariul…

Discuție audio despre grup cu un alt client păgubit

Patricia Potra: „Voi, ca și client, vreți să aveți asumare zero, noi să răspundem de toate. Noi trebuie să ne vindem chiloții, să nu sufere clientul. Dar noi nu suntem cârpe de pe stradă!”

Patricia Potra: „Noi am făcut toate documentele. Am trimis înainte să se sesizeze ei, să înceapă toate demersurile, documente prin care scrie că noi vrem să le returnăm avansurile, din cauza conflictului, și nu ni s-a răspuns, nu ni s-a dat nimic, doar că ei nu vor, ei vor proiectele și așa mai departe.”

Efectul reportajului nostru a fost acela că o parte dintre cei care s-au considerat păgubiți au primit înapoi sumele date ca avans. Două anchete penale își urmează însă cursul.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda o anchetează pe funcționara APIA Cluj. În paralel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin se ocupă de plângerile oamenilor.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
În România, un copil din zece învață într-o școală care îl pune în pericol. „E clar că autoritățile și-au dovedit eșecul”
În România, un copil din zece învață într-o școală care îl pune în pericol. „E clar că autoritățile și-au dovedit eșecul”

În România, un copil din zece învață într-o școală care îl pune în pericol. Sunt aproape 10.000 de clădiri școlare care au nevoie urgentă de consolidare, iar scuza clasică – „nu sunt bani" – nu mai e valabilă.

„Școli în construcție, viitor în pauză”. În mediul rural unitățile de învățământ nu au nici măcar condiții minime de igienă
„Școli în construcție, viitor în pauză”. În mediul rural unitățile de învățământ nu au nici măcar condiții minime de igienă

În Romania rurală un copil din trei nu este înscris la școală! În plus, multe dintre unitățile de învățământ nu au nici măcar condiții minime de igienă, darămite dotări și laboratoare.

„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO
Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO

Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile.