iLikeIT. Cum putem crește plante acasă, în orice condiții, cu ajutorul unor jardiniere smart

×
Codul embed a fost copiat

A venit momentul tehnologiei, urmează iLikeIT. Suntem în plină vară, dar Iulia pregătește o grădină pentru iarnă.

Ea a testat o jardinieră smart, care se adaptează mediului în care se află și modulează intensitatea luminozității pentru o eficientă mai mare a plantelor.

Tehnologia de luminare este special concepută și adaptată pentru plantele comestibile. Culorile luminii LED au fost atent selecționate, și câștigătoare au fost lumina albastră, respectiv cea albă. Lumina albastră s-a dovedit că garantează creșterea accelerată a planetelor, iar cea albă activează uleiurile esențiale ale plantelor și le conferă o aromă bogată.

Lumina este controlată automat și anume: timp de 16 ore rămâne aprinsă și se oprește timp de 8 ore, respectând astfel ciclurile naturale ale plantelor.

Lumina este propagată cu ajutorul unor lentile optice special concepute pentru a reflecta lumina doar asupra plantelor din jardinieră, astfel fiind optimizat consumul energetic. Datorită luminii inteligente, jardiniera nu are nevoie de lumina naturală, astfel că o poți lăsa și într-o cameră fără ferestre sau într-un loc în care lumina naturală nu ajunge cu ușurință.

Citește și
ILikeIT. Unbound, cel mai nou joc 100% românesc a fost lansat. A avut nevoie de trei ani de eforturi
ILikeIT. Unbound, cel mai nou joc 100% românesc a fost lansat. A avut nevoie de trei ani de eforturi

Cristian Tudor, Microgreens Romania: ”Noi suntem și producători de plante, așa am început, dar și dezvoltatori de tehnologie. Și putem să discutăm din perspectiva ambelor poziții, să zic așa. Genul ăsta de echipamente începe tot mai mult să fie o atracție pentru oamenii de acasă, pentru că este o plăcere să vezi că îți cresc plăntuțele pe blatul bucătăriei sau unde ai activitățile cu familia.”

Microplantele sunt o nouă categorie de legume sub forma unor plante tinere, comestibile, deja intrate în categoria de SUPERFOOD, datorită conținutului ridicat de substanțe benefice (minerale, vitamine, samd).

Vlăstarii (un alt nume sub care sunt cunoscute Microgreens) sunt plante aflate în primul stadiu de dezvoltare (tulpina și primele două frunze). Pe lângă concentrația mai mare de nutrienți, gustul și aroma sunt mult mai intense decât la plantele mature, ceea ce le face ideale pentru gastronomie.

Jarniera smart costă aproximativ 1000 de lei, semințele costă, fiecare, în jur de 50 de lei, iar luminile cu LED costă între 100 și 200 de lei, în funcție de lungimea lor.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
iLikeIT. S-a lansat aplicația românească Solved, pentru cei care au nevoie de instalatori, electricieni sau alți meseriași
iLikeIT. S-a lansat aplicația românească Solved, pentru cei care au nevoie de instalatori, electricieni sau alți meseriași

Pandemia a fost un prilej bun pentru renovarea locuinței. Patru din zece români din mediul urban au făcut asta în prima jumătate a anului 2020.

ILikeIT. Unbound, cel mai nou joc 100% românesc a fost lansat. A avut nevoie de trei ani de eforturi
ILikeIT. Unbound, cel mai nou joc 100% românesc a fost lansat. A avut nevoie de trei ani de eforturi

Cel mai nou joc 100% românesc a ajuns în platoul Știrilor PROTV. Marian Andrei l-a testat și dezvăluie cât este de captivant.

IlikeIT. Cele mai noi laptopuri de gaming disponibile în România, de la producători de top
IlikeIT. Cele mai noi laptopuri de gaming disponibile în România, de la producători de top

Laptopuri proaspăt lansate pe piața din România au fost testate la iLikeIT. Producătorii pun accent pe putere, într-un format compact, cu computere gata nu doar de munca, ci și de joaca.

iLikeIT. Proiectoarele au evoluat, devenind smart. Ce poți face cu unul de două palme
iLikeIT. Proiectoarele au evoluat, devenind smart. Ce poți face cu unul de două palme

Proiectoarele sunt tot mai căutate de cei care își doresc experiența de cinema, acasă. Sunt de toate felurile, portabile, smart, pot fi controlate cu o aplicație. Detalii la iLikeIT.

ILikeIT. Cele mai tari boxe portabile ale momentului. Au și funcția de karaoke ori de încărcare pentru telefon
ILikeIT. Cele mai tari boxe portabile ale momentului. Au și funcția de karaoke ori de încărcare pentru telefon

Boxele portabile sunt tot mai căutate și vin cu funcții inedite, fără să facă rabat la calitatea sunetului. Adică rețeta perfectă pentru o petrecere spontană, oriunde am fi.

Recomandări
Iranul, un nou atac masiv asupra Israelului. Forțele Teheranului au lansat 50 de rachete balistice. IDF a zguduit Teheranul
Iranul, un nou atac masiv asupra Israelului. Forțele Teheranului au lansat 50 de rachete balistice. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”
Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică, despre negocierile pentru formarea Guvernului, că el nu crede că PSD-ul va intra la guvernare şi că se doreşte scoaterea castanelor din foc, cu mâna altuia.