Din 1 octombrie cresc din nou ratele celor care au credite cu dobândă variabilă. La ce dobânzi să ne așteptăm în 2025

×
Codul embed a fost copiat

De marți, 1 octombrie, cresc din nou ratele celor care au credite cu dobândă variabilă. Noul indice IRCC ajunge la șase la sută și este, astfel, peste ROBOR.

Analistul bancar Irina Chițu a fost invitată în emisiunea iBani, realizată de Ștefana Todică, pentru a ne spune la ce dobânzi să ne așteptăm de anul viitor.

Irina Chițu, analist bancar: ”Crește puțin acest IRCC. ROBOR-ul, l-am văzut că scade ușor. De ce? Că ROBOR-ul este oglinda zilei, astăzi, cu cât se împrumută, cu cât își oferă băncile între ele, dar cu cât se împrumută efectiv formează iar IRCC-ul. Dar vedem, de exemplu, că și IRCC-ul acesta zilnic, adică astăzi, este tot 5,5, la fel ca ROBOR-ul, numai că media se va face peste trei luni. Deci, aceste dobânzi de acum le vom vedea de-abia după 1 ianuarie.”

Ștefana Todică: Și dacă am zis că vor crește ratele de la 1 octombrie, hai să vedem și cu cât. Nu sunt diferențe foarte mari. Dacă acum, pentru un credit de 250.000 lei, de exemplu, pe 30 de ani avem o rată de 2.077 lei, o să fie 2.100 lei, de la 1 octombrie. Deși, așa cum ziceam, ROBOR-ul este mai mic.

Momentan, aș întreba ce se întâmplă după acest ultim trimestru al anului 2024, la ce să ne așteptăm de anul viitor, pentru că toată lumea așteaptă scăderi de dobânzi și așteaptă deja de ceva vreme.

Citește și
oameni pe strada
Când ar putea românii cu credite calculate după IRCC să aibă rate mai mici. Ce este de așteptat să facă BNR

Irina Chițu, analist bancar: ”Vor fi scăderi, dar foarte mici. Exact cum a scăzut și dobânda BNR, cu 0,25 puncte procentuale. Și vedem ce înseamnă. La rată înseamnă 20-30 lei. Mai scade poate cu încă 0,25, dar de reținut este că, de exemplu, anul viitor, după cum arată prognozele, cam acolo se va mișca, între un cinci și șase. Deci cam acolo sunt indicii bancari. Vor sta în această marjă.

Ori dacă tu ai o dobândă variabilă peste acest indice, între 5 și 6, se va pune marja băncii, care poate să fie între doi la Prima Casă, noua acasă și 3,5 - 4%, depinde cum sunt ofertele.”

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Indicele ROBOR la trei luni a coborât la 5,59% de la 5,80% pe an. La începutul anului era 6,21%
Indicele ROBOR la trei luni a coborât la 5,59% de la 5,80% pe an. La începutul anului era 6,21%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut joi la 5,59% pe an, de la 5,80% pe an în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Când ar putea românii cu credite calculate după IRCC să aibă rate mai mici. Ce este de așteptat să facă BNR
Când ar putea românii cu credite calculate după IRCC să aibă rate mai mici. Ce este de așteptat să facă BNR

Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor va scădea ușor de luni, 1 iulie, dar va crește mai mult decât a scăzut de la 1 octombrie. Pe de altă parte, ROBOR la 3 luni și-a continuat scăderea.

Indicele ROBOR la trei luni a coborât la 6,02% pe an
Indicele ROBOR la trei luni a coborât la 6,02% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut vineri la 6,02% pe an, de la 6,03% pe an în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României.

Băncile din România au prea mulți bani și nu au cui să îi dea. Ofertele cu care vor să atragă clienți
Băncile din România au prea mulți bani și nu au cui să îi dea. Ofertele cu care vor să atragă clienți

După creșterile record din ultimii ani, creditele în lei pentru locuințe încep să se ieftinească serios. Băncile se întrec în oferte cu dobânzi fixe, în ultimii ani sub 5%, adică mai puțin decât indicii ROBOR sau IRCC.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.