Cum ne putem organiza de Paște pentru a nu cheltui mult și a ajunge să aruncăm mâncare

×
Codul embed a fost copiat

Este Săptămâna Mare pentru ortodocși, așa că cei mai mulți români au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru masa de Paște.

Nu mai e o surpriză că toate ne costă mai mult anul acesta, de la carnea de miel și legume, până la pască și cozonac.

Cum putem să mai reducem cheltuielile aflăm la iBani.

Carnea de miel se estimează că e mai scumpă cu 30-35%, ingredientele pentru cozonac si pască s-au scumpit foarte mult, însă datele sunt pentru luna martie, potrivit INS: uleiul, am vazut cu totii, peste 36%, ouale, painea si asa mai departe. Vedem că pentru aceste produse plătim anul acesta cu aproape 40 de lei în plus.

Ce putem face? În primul rând să ne organizăm mai bine ca să nu cumpărăm prea mult. De exemplu, înainte să ne apucăm de pregătit masa, ar trebui să calculam cantitățile pentru fiecare persoană.

Citește și
ibani
Românii sunt bombardați cu tentative de fraude online. La ce trebuie să fim atenți și cum ne putem proteja datele

Indicat este ca felul principal să nu aibă mai mult de 250 de grame, pentru o persoană, carne și garnitură, desertul 80 de grame, și cu tot cu aperitiv, ou roșu etc, să nu ajungem la mai mult de 500 de g de persoană pentru masa de Paște. Este sfatul lui chef Radu Dumitrescu, de la Masterchef, cu care am discutat despre cum să reducem cheltuielile de sărbători.

„Nu trebuie să renunțăm la nimic, trebuie să fim cumpătați. Trebuie să ne gândim că un om cu mai mult de 500 de g de mâncare, începând de la aperitiv și până la desert, e practic... De ce ți-ai face rău în ziua de Paște, de ce ți-ai strica Paștele? Mai bine să rămână, decât să nu ajungă, e o vorba la români.
Da, asta e o vorbă super păguboasă. Nu știu, eu aș zice că mai bine să facem mișcare până la piață și mâine, decât să nu facem deloc. Mie mi se pare mult mai interesant așa. Piața e acolo, și mâine ceapă verde există în Obor, nu trebuie să iau azi 20 de legături, pentru că nu le mănânc, nici dacă am 50 de invitați. Îmi calculez bugetul. Pentru că aruncatul înseamnă timp pierdut, bani, în primul rând. Tot ce pierdem în viața asta și aruncăm înseamnă bani. Suntem săraci, ne plângem că nu suntem ce vrem noi să fim, dar aruncăm cu banii uite așa”, spune chef Radu Dumitrescu.

Nu doar de sărbători risipim, ci și în restul anului. Un raport recent arată că un român aruncă în medie aproximativ 1,5 kg de mâncare pe săptămână. Și poate nu ne dăm seama prea bine ce înseamnă să aruncăm mâncare, câți bani pierdem. O român cheltuie în medie în jur de 30% pe mâncare, potrivit statisticilor. Asta înseamnă că dacă cineva câștigă 3000 de lei pe lună, cam 900 de lei se duc pe alimente și băuturi. Tot statisticile arată că ajungem să aruncăm până la o treime din ce cumpărăm, cu alte cuvinte această persoană aruncă la gunoi cam 300 de lei pe lună.

Din mâncarea aruncată, un sfert este mâncare gătită, deci mai punem la socoteală și timpul petrecut în bucătărie. Și poate nu aruncăm 300 de lei, poate aruncăm numai 10% - adică 100 de lei pe lună. O sumă pe care mai degrabă am putea să o investim, să ne facem o pensie privată sau să îi punem deoparte pentru viitorul copilului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Românii sunt bombardați cu tentative de fraude online. La ce trebuie să fim atenți și cum ne putem proteja datele
Românii sunt bombardați cu tentative de fraude online. La ce trebuie să fim atenți și cum ne putem proteja datele

Românii sunt bombardați cu tentative de fraude online. Ramona Rusu, reprezentant al Asociației Române a Băncilor explică în cadrul emisiunii iBani care sunt cele mai des întâlnite fraude și la ce trebuie să fim atenți pentru a nu cădea victime.

Trei locuințe din patru nu au protecție împotriva dezastrelor. Cum poți primi despăgubiri dacă locuința este afectată
Trei locuințe din patru nu au protecție împotriva dezastrelor. Cum poți primi despăgubiri dacă locuința este afectată

Inundațiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale.

Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro
Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro

Inundatiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO
Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord, care se îndrepta spre Marea Britanie, s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei.

Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear
Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear

Iranul ameninţă că va ataca baze militare americane în Orientul Mijlociu în cazul unui conflict cu Statele Unite, al căror preşedinte Donald Trump declară că se simte ”mai puţin încrezător” în ajungerea la un acord cu Teheranul.