Românii, împreună cu copiii lor la cursuri de educație financiară. Își fac griji pentru pensie

×
Codul embed a fost copiat

Îngrijorați că nu vor avea o pensie decentă, iar salariul nu ţine pasul cu cheltuielile, mulți români învaţă cum să-și împartă mai bine banii. Merg la cursuri de finanțe personale, iar unii își iau și copiii.

Astfel, toată familia învață cum să aibă fonduri și pentru distracție, dar și pentru zile negre. Statistica arată că 85% din banii românilor se duc pe mâncare, taxe, facturi și transport.

Într-o sală de curs din Bucureşti, câţiva români învaţă cum să-şi drămuiască mai bine banii. Primul pas e să-şi facă un buget.

Cursant: ''Am o aplicaţie, completez: pun salariul şi apoi scad ce cheltuieli sigure am şi ce pun deoparte şi văd cu ce am rămas''.

Cursantă: "Te uiţi la cheltuielile pe care le ai - facturi, întreţinere, dar apoi să pui o sumă mică deoparte''.

Citește și
tanar la angajare
Generația Y, la angajare. Ce salariu cere un tânăr pentru 4 ore de muncă pe zi

Irina Chițu, specialist financiar: ''Cheltuielile să le grupăm - obligatorii (taxe, rate, impozite, utilităţi), apoi sunt cheltuieli necesare (mâncare, benzină), aici putem să economisim prin transportul în comun''.

Adrian Cruceru, trainer Finanţe Personale: ''Simpla planificare a cheltuielilor aduce o scădere a acestora cu 10-15%''.

Dacă vă întrebaţi de unde să mai tăiaţi din cheltuieli, iată câteva sugestii: mergeţi la cumpărături la hipermarket mai rar, cu o listă întocmită de acasă. Şi nu mai daţi banii pe pungi noi de fiecare dată, folosiţi-le pe cele cumpărate deja.

De asemenea, nu mai plătiţi diverse abonamente la sala de sport, dacă nu ajungeţi acolo. Iar facturile la utilităţi scad dacă folosiţi aparate economice şi nu risipiţi apa.

Şi adolescenţii învaţă mici trucuri ca să le rămână bani pentru distracţie.

Adolescentă: ''Imi ţin banii în bancnote mari, ca să nu cheltuiesc, şi-i ţin în dulap''

Ioana Moldovan, trainer cursuri pentru copii: ''Își dau seama că cheltuie foarte mult pe mâncarea de la chioşc când, de exemplu, puteau să-şi pună sandviş de acasă şi era mult mai ieftin!''

O bancă a făcut un sondaj online, pe un eşantion de o mie de persoane, pentru a afla ce îi preocupă cel mai mult pe români în privinţa banilor.

Rezultatele arată că jumătate dintre cei intervievaţi îşi fac griji pentru anii de pensie, mai ales că puţini reuşesc să şi pună bani deoparte. Numai 10 la sută spun că economisesc pentru studiile copiilor şi pentru bătrâneţe.

Potrivit statisticii, românii cheltuiesc 85% din venituri pe mâncare, îmbrăcăminte, utilităţi, transport şi sănătate, aşadar rămân puţini bani în buget pentru economii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Generatia Y, la angajare. Ce salariu cere un tanar pentru 4 ore de munca pe zi
Generatia Y, la angajare. Ce salariu cere un tanar pentru 4 ore de munca pe zi

Absolvent de facultate, vreau un job part-time, în echipe tinere şi un salariu decent. Astfel sună oferta pe piaţa muncii a Generaţiei Y, adică tinerii cu vârste între 20 şi 30 de ani, care preferă să aibă, cât mai mult timp liber.

Generația Y, la angajare. Ce salariu cere un tânăr pentru 4 ore de muncă pe zi
Generația Y, la angajare. Ce salariu cere un tânăr pentru 4 ore de muncă pe zi

Absolvent de facultate, vreau un job part-time, în echipe tinere şi un salariu decent. Astfel sună oferta pe piaţa muncii a Generaţiei Y, adică tinerii cu vârste între 20 şi 30 de ani, care preferă să aibă, cât mai mult timp liber.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.