Țara din UE care se pregătește să își schimbe moneda. Deja schimbă prețurile în magazine

sofia
Getty

Toţi retailerii din Bulgaria vor trebui să afişeze, începând din iulie, preţurile în leva şi în euro, a anunţat adjunctul ministrului Economiei, Nikolay Pavlov, într-un interviu acordat postului naţional de radio, informează Novinite.

Această reglementare face parte din pregătirile mai ample pentru planificate adoptare a euro de către Bulgaria, ţinta oficială fiind 1 ianuarie 2026. Autorităţile de la Sofia se aşteaptă în iunie la o decizie favorabilă privind intrarea ţării în zona euro.

Introducerea sistemului dual de preţuri va coincide cu vârful sezonului turistic de vară, astfel încât toate magazinele şi toţi furnizorii de servicii vor afişa preţurile în leva şi în euro.

Conversia trebuie să se baze pe o rată fixă de schimb de 1,95583 leva pentru un euro, a declarat Pavlov, potrivit Agerpres.

Conform cerinţelor, ambele monede trebuie prezentate egal, clar şi precis pe toate etichetele de preţ. Ministerul Economiei şi Industriei, care are un rol central în procesul de adoptare a euro, este implicat în mod activ, prin participarea sa în Consiliul de Coordonare pentru Pregătire. Pavlov a subliniat că obligaţiile legale pentru traderi sunt incluse în Actul legislativ privind adoptarea euro.

Citește și
Banca Centrală Europeană
Băncile din zona euro au nevoie de o monedă digitală pentru a răspunde la provocările financiare ale lui Trump
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Leul s-a depreciat în fața euro și a dolarului. Preţul gramului de aur atinge un nou nivel record
Leul s-a depreciat în fața euro și a dolarului. Preţul gramului de aur atinge un nou nivel record

Moneda națională s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, până la un curs de 4,9767 lei, în creștere cu 0,06 bani (+0,01%) față de cotația precedentă, de 4,9761 lei, conform Băncii Naționale a României (BNR).

Băncile din zona euro au nevoie de o monedă digitală pentru a răspunde la provocările financiare ale lui Trump
Băncile din zona euro au nevoie de o monedă digitală pentru a răspunde la provocările financiare ale lui Trump

Băncile din zona euro au nevoie de un euro digital pentru a răspunde eforturilor preşedintelui Donald Trump de a promova monedele digitale stabile, a declarat Piero Cipollone, membru în board-ul executiv al Băncii Centrale Europene.

Bulgaria ar urma să treacă la moneda euro pe 1 ianuarie 2026. Inflația de la vecinii noștri, la jumătate față de România
Bulgaria ar urma să treacă la moneda euro pe 1 ianuarie 2026. Inflația de la vecinii noștri, la jumătate față de România

Bulgaria este acum pe calea aderării la zona euro, 1 ianuarie 2026 fiind data țintă pentru adoptarea monedei unice europene, potrivit unei analize a Institutului pentru Economie de Piață (IME). Bulgaria are o inflație la jumătate față de cea din România.

 

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.