Silicon Valley Bank, al doilea cel mai mare faliment bancar din istoria Statelor Unite. Cum s-a întâmplat și ce va urma

×
Codul embed a fost copiat

Silicon Valley Bank (SVB), bancă comercială după valoarea activelor și unul dintre principalii creditori ai sectorului tehnologic, a fost închisă, vineri, de autoritățile de reglementare din cauza temerilor legate de situația sa financiară.

Banca comercială Silicon Valley s-a prăbușit vineri dimineață, după 48 de ore incredibile, în care o criză bancară și o criză de capital au dus la al doilea cel mai mare faliment al unei instituții financiare din istoria SUA.

Decizia închiderii SVB a provocat o vânzare mai amplă a acțiunilor, dar, în același timp, a stârnit îngrijorări că și alte bănci ar putea fi expuse riscului de faliment.

Ce este Silicon Valley Bank

Înființată în 1983, banca a crescut până a devenit a 16-a ca mărime din SUA, cu active de 210 miliarde de dolari. De-a lungul anilor, potrivit rapoartelor, lista sa de clienți a crescut și a ajuns să includă unele dintre cele mai mari nume din domeniul tehnologiei de consum, precum Airbnb, Cisco, Fitbit, Pinterest și Square.

De ce a fost închisă

Miercuri seară, SVB a anunțat că intenționează să strângă 2 miliarde de dolari pentru "a-și "consolida poziția financiară" după ce a suferit pierderi pe fondul încetinirii mai ample a sectorului tehnologic. De asemenea, celebra bancă din SUA a indicat că a înregistrat o creștere a numărului de clienți de startup care și-au retras depozitele. În același timp, banca a semnalat că titlurile sale de valoare și-au pierdut din valoare ca urmare a creșterii ratelor dobânzilor.

Citește și
Joe Biden a propus noul șef al Băncii Mondiale. Ajay Banga a condus Mastercard
Joe Biden a propus un noul șef pentru Banca Mondială. Ajay Banga a condus Mastercard

A doua zi, acțiunile SVB au început să înregistreze o vânzare masivă.

Mai târziu în acea zi, directorul general al SVB, Gary Becker, a cerut investitorilor din domeniul tehnologiei să "rămână calmi". El a spus că singurul pericol care amenința banca era dacă "toată lumea își spune una alteia că Silicon Valley Bank are probleme".

Astfel, giganții din domeniul tehnologiei, printre care și Peter Thiel, au avertizat, potrivit rapoartelor, fondatorii de startup-uri să își reducă expunerea la SVB.

Până la sfârșitul zilei, acțiunile SVB au scăzut cu 60%.

CNBC a relatat, în prima parte a zilei de vineri, că SVB nu a reușit să strângă lichiditățile pe care spera să le adune și căuta un cumpărător, în condițiile în care ieșirile de depozite au continuat să se intensifice.

Ca o măsură disperată, banca a chemat chiar și Departamentul de Poliție din New York vineri dimineață, în condițiile în care clienții au început să facă coadă în fața birourilor sale din Park Avenue pentru a-și lua banii, dar ofițerii care au ajuns la fața locului au plecat după ce au stabilit că "nu se petrece nimic infracțional", a declarat un purtător de cuvânt al NYPD.

Până vineri la prânz, autoritățile de reglementare bancară din statul California și cele federale au văzut destul și au anunțat că vor prelua depozitele SVB și vor pune banca sub istrare judiciară.

Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC) anunță că episodul Silicon Valley Bank este al doilea cel mai mare faliment bancar din istoria Statelor Unite, după prăbușirea Washington Mutual în septembrie 2008, potrivit NBC News.

Ce va urma

Înainte de închidere, unii analiști bancari au respins îngrijorările legate de o potențială "contagiune" rezultată din problemele SVB, care ar putea instabiliza sectorul bancar, dar fără a exclude însă posibilitatea ca banca să dea faliment.

"Credem că vânzarea a fost exagerată, deoarece băncile mari au mult mai multă lichiditate decât băncile mai mici, sunt mai diversificate, cu modele de afaceri mai ample, au mult capital, sunt mult mai bine gestionate în ceea ce privește riscul și au o mare supraveghere din partea autorităților de reglementare", a declarat într-o notă adresată clienților, vineri, analistul Vivek Juneja de la JPMorgan.

Intervenția autorităților de reglementare de la mijlocul zilei de vineri a speriat investitorii și a inversat o redresare de scurtă durată a pieței în general, indicele Dow Jones scăzând cu 1,3% în cursul după-amiezii, S&P cu 1,7%, iar Nasdaq, indicele puternic tehnologic, cu peste 2%.

Brad Hargreaves, fondatorul unui start-up care a făcut parte anterior din consiliile de istrație ale unor companii care au făcut afaceri cu SVB, a declarat că instituția bancară a procedat neobișnuit prin faptul că a jucat adesea un dublu rol de creditor corporativ și personal pentru directorii executivi.

De multe ori, a spus el, SVB a legat împrumutul unei companii de ipoteca unui director - și că o neîndeplinire a obligațiilor de plată la unul dintre acestea ar fi declanșat o neîndeplinire a obligațiilor de plată a celuilalt.

Mulți directori de start-up-uri ale căror companii au făcut afaceri cu SVB se confruntă acum, de asemenea, probabil, cu o criză a salariilor, a spus Hargreaves, deoarece FDIC este autorizat să deblocheze doar depozitele asigurate de până la 250.000 de dolari. Acest lucru sporește riscul ca aceste companii să anunțe concedieri sau disponibilizări a zeci sau chiar sute de angajați, a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Decizia instanței cu privire la poprirea conturilor Revolut. Care este noutatea
Decizia instanței cu privire la poprirea conturilor Revolut. Care este noutatea

Conturile Revolut nu pot fi poprite de Libra Bank, a decis justiția din România, care a constatat că nu există raporturi juridice directe între clienții Revolut și Libra Internet Bank, banca ce adăpostește în România conturile Revolut.

Joe Biden a propus un noul șef pentru Banca Mondială. Ajay Banga a condus Mastercard
Joe Biden a propus un noul șef pentru Banca Mondială. Ajay Banga a condus Mastercard

Joe Biden l-a nominalizat pe Ajay Banga pentru a deveni noul președinte al Băncii Mondiale.

Acțiunile Raiffeisen Bank scad, în urma anchetei privind afacerile din Rusia. Oficial: Banca ”nu este un stand de cârnați”
Acțiunile Raiffeisen Bank scad, în urma anchetei privind afacerile din Rusia. Oficial: Banca ”nu este un stand de cârnați”

Acțiunile băncii austriece Raiffeisen, prezentă și în România, scad pe fondul anchetei derulate de autoritățile americane cu privire la afacerile din Rusia.

 

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.