Reacția investitorilor după rezultatul alegerilor. Leul s-a apreciat, iar bursa a deschis „pe verde”

Oameni pe strada
Shutterstock

Luni dimineață, leul românesc s-a apreciat, după rezultatul alegerilor prezidențiale, iar Bursa de la București a deschis pe verde. Sunt semnale ale unui început de revenire economică, după tulburările generate de evenimentele politice.

BNR a anunțat și cursul oficial, luni la prânz. Astfel, euro este cotat la 5.0315 lei, cu -0.0718,  respectiv -1.41 % față de cursul de vineri.

Dolarul american este 4.4631 lei, cu 0.0932, -2.05 % mai puțin față de cursul anterior.

După anunțarea rezutatelor alegerilor prezidențiale, luni, moneda euro a fost cotată pe cursul interbancar la 5,04 lei, în scădere de la vârful de 5,12 lei atins după primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai, în care George Simion se clasase pe primul loc arată profit.ro.

Citește și
Nicușor Dan
Nicușor Dan, primul președinte care nu face parte din niciun partid politic. Premieră în politica românească

Potrivit datelor de pe piața interbancară, leul s-a apreciat cu peste 1,2% față de închiderea de vineri. Totuși, perspectiva politică pare să rămână sub semnul incertitudinii până la definirea unei majorități parlamentare și a unui nou guvern.

Bursa a deschis și ea pe verde prima ședință de tranzacționare după scrutinul de duminică. Indicele BET a urcat după deschiderea ședinței de luni, atingând un maxim de aproape +4% în prima oră de tranzacționare.

Iar în cazul companiilor, acțiunile Transelectrica s-au apreciat cu peste 7%, Transgaz a înregistrat o creștere de peste 6%, iar acțiunile Electrica au ajuns și ele la 5,76%.

Reuters scrie că „prima provocare a lui Nicușor Dan va fi numirea unui prim-ministru și formarea rapidă a unei noi majorități guvernamentale care să abordeze problema celui mai mare deficit bugetar al unei țări UE și pentru a încerca să evite o retrogradare a ratingului de țară. Ca primar independent cu două mandate, are experiență în negocierea majorităților și un palmares de motivație, candidând de două ori pentru funcția de conducere din capitala României înainte de a fi ales, la a treia încercare”, .

Agenția americană Bloomberg notează că „cea mai mare provocare a următorului șef de stat va fi stabilizarea economiei românești de 380 de miliarde de dolari, care a fost afectată de incertitudinea politică. Dan a declarat că va susține un guvern pro-european, pentru a găsi o majoritate în parlament”.

În plus, randamentele obligațiunilor pe 10 ani, cu maturitate în 2035, au scăzut cu circa 27 puncte de bază față de închiderea de vineri, la 7,53% și au revenit la niveluri anterioare primului tur al alegerilor, arată datele Bloomberg.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Sala Polivalentă "a erupt" când Nicușor Dan a intrat pe parchet lângă Cristina Neagu
VIDEO Sala Polivalentă "a erupt" când Nicușor Dan a intrat pe parchet lângă Cristina Neagu
Citește și...
Țara unde Nicușor Dan a obținut 100%. Statele unde românii și-au schimbat decizia după primul tur
Țara unde Nicușor Dan a obținut 100%. Statele unde românii și-au schimbat decizia după primul tur

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale cu un procent de 53,60% după numărarea tuturor voturilor. El s-a remarcat și la nivel internațional, unde a avut un procent de peste 90% în mai multe țări și una în care a obținut 100%.

Nicușor Dan, primul președinte care nu face parte din niciun partid politic. Premieră în politica românească
Nicușor Dan, primul președinte care nu face parte din niciun partid politic. Premieră în politica românească

Nicușor Dan marchează o premieră: candidatul independent, dar susținut de aproape toate din principalele forțe politice din România, este primul șef de stat care nu face parte din niciun partid politic.

A început lupta pentru Primăria Capitalei. Prima candidatură anunțată la câteva ore după victoria lui Nicușor Dan
A început lupta pentru Primăria Capitalei. Prima candidatură anunțată la câteva ore după victoria lui Nicușor Dan

La scurt timp după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, Dan Trifu devine primul candidat care își anunță oficial intenția de a intra în lupta pentru Primăria Generală a Capitalei.

Rezultate finale alegeri prezidențiale. Singurele județe unde Nicușor Dan nu a câștigat cel mai mare oraș
Rezultate finale alegeri prezidențiale. Singurele județe unde Nicușor Dan nu a câștigat cel mai mare oraș

Nicuşor Dan a câştigat alegerile prezidenţiale în 18 judeţe din ţară plus evident Bucureştiul. Dintre cele pe care le-a pierdut, există doar trei în care nu a ieşit pe primul loc în cel mai mare oraş, reşedinţa de judeţ.  

Marius Lulea, după victoria lui Nicușor Dan: „România are nevoie de conducere, nu de improvizație
Marius Lulea, după victoria lui Nicușor Dan: „România are nevoie de conducere, nu de improvizație"

Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a reacționat după rezultatul alegerilor prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, subliniind că noul președinte are responsabilitatea de a înțelege mesajul transmis de alegători în primul tur.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.