Salvarea economiei europene ar putea veni odată cu majorarea cheltuielilor militare, spune un oficial BCE

BCE
Profimedia

Creşterea economică a zonei euro este deja afectată de războiul comercial declanşat de istraţia Trump, dar aşteptata majorare a cheltuielilor militare acasă ar putea susţine creşterea economică, a declarat marţi un reprezentant BCE.

În ultimii doi ani, economia zonei euro a stagnat în mare parte şi există din ce în ce mai multe semnale că un război comercial total cu SUA frânează deja investiţiile companiilor şi îi face pe consumatori să amâne cheltuielile.

În plus, reducerea sprijinului pentru Ucraina al istraţiei Trump pune o nouă povară asupra blocului comunitar, care a promis că va finanţa o parte mai mare din efortul de apărare al Ucrainei.

"Deşi există puţine veşti bune cu privire la situaţia de securitate în Europa, aşteptatele majorări ale cheltuielilor şi investiţiilor în apărare este posibil cel puţin să susţină creşterea PIB-ului pe termen mediu", a spus Olli Rehn, la un eveniment organizat de MNI.

Incertitudine provocată de tarifele americane

 

Acest impuls ar putea fi unul binevenit, în contextul în care perspectivele generale erau pesimiste încă înainte de anunţarea măsurilor comerciale de către istraţia de la Washington. "Tarifele americane şi incertitudinea crescută au deja efecte negative asupra perspectivelor de creştere economic în zona euro pe termen scurt şi mediu", a adăugat Rehn.

Citește și
oameni pe strada
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe

În acest context, Olli Rehn a arătat că Banca Centrală Europeană păstrează toate opţiunile deschise. "Consiliul guvernatorilor vrea să îşi păstreze o libertate deplină de acţiune, în special în momentul actual de incertitudine generalizată. Nu suntem decişi dinainte cu privire la o anumită direcţie a dobânzilor", a spus Rehn.

Cu toate acestea, ca un subtil indiciu că BCE nu a terminat încă ciclul de reducere a dobânzilor, Rehn a precizat că inflaţia evoluează în linie cu prognozele. "Inflaţia în zona euro se stabilizează în jurul ţintei BCE de 2%", a spus Rehn.

Gardienii euro au redus dobânda de referinţă de şase ori începând din luna iunie a anului trecut şi până acum. Analiştii se aşteaptă la două noi reduceri, la şedinţa de luna viitoare şi în luna iunie. 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe
Domeniile care au tras în jos economia la începutul anului. Românii au fost mai cumpătați în anumite privințe

Economia României a avut în primul trimestru un avans modest de 0,3%, potrivit datelor oficiale. Considerată unul dintre motoarele economiei, industria a avut cea mai mare scădere, în timp ce agricultura a stagnat.

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.

Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus
Măsurile fiscale recomandate de FMI pentru reducerea deficitului. România trebuie să strângă 4 miliarde de euro în plus

FMI recomandă României o reformă fiscală complexă, concentrată pe mutarea poverii fiscale de pe muncă şi contribuţiile sociale către impozitele pe consum şi, într-o măsură mai mică, pe capital.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Interdicția de intrare în SUA pentru cetățenii din 12 țări a intrat în vigoare. Alte 7 țări, vizate de restricţii
Interdicția de intrare în SUA pentru cetățenii din 12 țări a intrat în vigoare. Alte 7 țări, vizate de restricţii

Interdicţia de a intra în Statele Unite impusă cetăţenilor din 12 ţări săptămâna trecută de către Donald Trump a intrat în vigoare luni, la ora 4.01 GMT (7.01, ora României), potrivit decretului prezidenţial, relatează AFP.