Românii plătesc cel mai puțin pentru alimente față de alte state UE. Ce țări au cele mai mari prețuri

×
Codul embed a fost copiat

Traiul de zi cu zi este tot mai greu pentru mulți români, chiar dacă prin comparație cu alți europeni, ne bucurăm de prețuri mai mici la majoritatea produselor și serviciilor.

Încă dăm cel mai puțin pentru alimente și băuturi nealcoolice, mobilă, ori întreținerea locuinței. La polul opus, cu cele mai mari prețuri regăsim Danemarca, Irlanda și Luxemburg. Pe de altă parte, și veniturile noastre sunt mult diferite de ale vesticilor.

Femeie: „Dacă e să compar coșul de cumpărături de acum un an cu coșul de cumpărături de acum să zic că undeva la 80% a crescut”.

Și în aceste condiții, potrivit datelor oficiale, România tot are cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană la mai toate categoriile de produse necesare traiului zilnic.

Din cele 36 de țări europene analizate de Eurostat, România este pe penultimul loc după Bulgaria. Practic, produsele la care au acces românii și bulgarii sunt mai ieftine cu 40% față de media europeană. Urmează Polonia cu 34%. În schimb, în Danemarca, Irlanda și Luxemburg aceleași lucruri sunt mai scumpe cu peste 35 la sută.

Citește și
Leonardo Badea
Leonardo Badea: România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică sustenabilă

Femeie: „La ei sunt salarii mai mari, prețurile sunt corespunzătoare salariului și la noi sunt mai mari decât salariul”.

Românii plătesc cel mai puțin pentru alimente, de pildă, pentru ulei, zahăr, făină, ori orez și pentru băuturi nealcoolice precum sucuri sau apă. Aceste produse sunt mai ieftine la noi în țară cu 26% față de media europeană. De asemenea, cheltuieli mai mici avem și atunci când cumpărăm mobilă sau participăm la evenimente culturale.

Cele mai scumpe alimente și băuturi nealcoolice sunt Luxemburg și Danemarca, cu 13 procente peste media europeană. Iar pentru băuturi alcoolice și tutun irlandezii plătesc aproape de trei ori mai mult decât noi.

Femeie: „Legat de salarii, prețurile sunt mult foarte mari, adică nu trebuie să ne raportăm doar la clasa asta bogată, trebuie să facem un raport și cu oamenii care câștigă mai puțin”.

Noi dăm mai puțin și pentru utilități, cam jumătate față de media europeană.

În țara noastră și în Bulgaria sunt cele mai mici tarife și pentru transport. Lucrurile stau exact pe dos în Danemarca, Irlanda și Țările de Jos.

Radu Nechita, economist: „Prețurile la multe servicii sunt corelate cu puterea noastră de cumpărare. Noi ca și popor suntem un pic mai săraci decât ceilalți. Chiar dacă prețurile la noi sunt mai mici, raportate la venitul nostru percepția noastră este că nu aveam aceași putere de cumpărare ca un luxemburghez sau poate un z”.

Suntem spre coada clasamentului si în ceea ce privește produsul intern brut pe cap de locuitor. În Bulgaria a fost înregistrată cea mai mică valoare, iar la polul opus, cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe locuitor din Uniunea Europeană a fost înregistrat în Luxemburg, Irlanda și Țările de jos.

Articol recomandat de sport.ro
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Citește și...
Leonardo Badea: România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică sustenabilă
Leonardo Badea: România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică sustenabilă

Ajustarea modelului de creștere economică este necesară pentru revenirea la o traiectorie sustenabilă și evitarea capcanei venitului mediu, afirmă Leonardo Badea, prim-viceguvernator al BNR.

Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel comparativ cu dolarul din ultimii patru ani
Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel comparativ cu dolarul din ultimii patru ani

Euro a ajuns joi la cel mai ridicat nivel față de dolarul SUA din ultimii aproape patru ani, investitorii preferând activele sigure în contextul impactului privind acordul comercial dintre SUA și China, transmit Bloomberg și Reuters.

România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.