România nu va fi ocolită de efectele războiului comercial. Domeniul farmaceutic ar putea fi lovit cel mai puternic

×
Codul embed a fost copiat

Oficialii pregătesc soluții pentru a ajuta industriile care vor fi afectate negociind pentru piețe de export din Orient și Asia.

Domeniul farmaceutic ar putea fi lovit de taxele impuse de americani, care vor scumpi medicamentele și la noi. Până atunci, pacienții vor a costurile pentru tarifele existente pentru restul materiilor prime.

Impactul este de aproximativ 450 de milioane de dolari asupra industriei oţelului şi aluminiului - atât valorează exporturile României în Statele Unite în 2024.

Asta înseamnă 20% din totalul exporturilor către Statele Unite, însă 7% din totalul exporturilor de oţel şi aluminiu făcute de ţara noastră la nivel global.

Se ia în calcul totodată orientarea producţiei noastre spre pieţele din Europa, dar şi varianta de export către noi pieţe din Orientul Mijlociu şi Asia, precum Malaezia şi Indonezia, discuţiile fiind deja demarate de câteva săptămâni.

Citește și
carucior de cumparaturi
De unde au tăiat românii ca să se ajungă cu banii. Explicațiile economiștilor și datele de la Statistică

În privința celorlalte industrii, impactul e mai greu de calculat. Potrivit economiștilor de la Erste, însă, războiul tarifar ne va tăia creșterea economică - la sub 2% față de cât era prognoza inițială. Asta în vreme ce alţi analişti atrag atenția că țara noastră ar putea intra chiar în recesiune din cauza situației mondiale.

România nu va fi ocolită de efectele negative

Un lucru este cert - România nu va fi ocolită de efectele negative ale conflictului tarifar, spun oficialii noştri la Bruxelles.

Iuliu Winkler, europarlamentar - din emisiunea Euromania:
”Discutăm aici de oțel, de produse de oțel, de produse din domeniul industriei farmaceutice și discutăm de mașini-unelte, mașini și echipamente, utilaje, în domeniul electrotehnic.

Bogdan Ivan, Ministrul Economiei:
”Deja pentru o parte din această producţie a companiilor din România vom avea piaţă la nivel european şi e extrem de important să ne protejăm comunitatea europeană de importuri foarte ieftine. Creăm acces la finanţare mult mai bun pentru companiile afectate de aceste tarife”.

Şi produsele farmaceutice vor fi în curând supuse unor tarife „majore”, a dat de înţeles președintele american. Până la o decizie finală, oricum industria farmaceutică va a costurile pentru tarifele impuse deja.

Răzvan Prisada, președintele Agenției Naționale a Medicamentului:
”De exemplu, aluminiul este absolut indispensabil pentru blistere dacă nu sunt în întregime făcute din aluminiu, cel puțin partea din spate care filează fața de PVC este din aluminiu. Evident că și țara noastră este și poate fi afectată în măsura în care o mare parte din medicamentele pe care le utilizăm sunt din import și chiar și medicamentele care sunt produse la nivel național folosesc materii prime din toate categoriile care sunt aduse din import”.

Unii producători americani de medicamente au fabrici și în Europa, însă exportă în Statele Unite aproape 50% din producție. Mutarea lor peste ocean ar fi un dezastru pentru europeni.

Dan Zaharescu, ARPIM:
''Prețurile vor risca să crească semnificativ pentru noi dacă și Uniunea Europeană va introduce acele măsuri, acele contramăsuri despre care vorbim. Există aceste discuții și în contextul în care și Statele Unite au problemele lor cu asigurarea necesarului de medicamente pentru pacienții americani''.

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente, care reunește inclusiv marile companii americane, spune că, din cauza birocrației, în Europa se comercializează doar 30% din totalul medicamentelor inovatoare aprobate în Statele Unite.

Tocmai de aceea producătorii de medicamente au cerut Comisiei modificări legislative, care să ușureze accesul pe piețele europene.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
De unde au tăiat românii ca să se ajungă cu banii. Explicațiile economiștilor și datele de la Statistică
De unde au tăiat românii ca să se ajungă cu banii. Explicațiile economiștilor și datele de la Statistică

Deși au venituri mai mari decât acum doi ani, românii sunt mai atenți la cheltuieli, pentru că inflația a scăzut puterea de cumpărare a banilor.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Firmele străine nu-și mai aduc banii în România. Investițiile directe au scăzut cu 12% în doar patru luni
Firmele străine nu-și mai aduc banii în România. Investițiile directe au scăzut cu 12% în doar patru luni

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat, în primele patru luni ale acestui an, 1,99 miliarde de euro, în scădere cu 12% faţă de 2,27 miliarde euro consemnate în perioada similară a anului trecut, conform BNR.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.