Protecția Consumatorilor a pierdut definitiv primul proces cu băncile acuzate de cămătărie. Ce va urma

Zece bănci din România, controlate de Consiliul Concurenței. Sunt suspecte de „blat” pe ROBOR
StirilePROTV

ANPC a pierdut definitiv primul proces din cele 19 pe care le are cu băncile din România, după amenzile date pe baza acuzațiilor că și-au înșelat clienții prin calcularea ratelor la credite.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a pierdut apelul în procesul cu First Bank, aceasta fiind prima decizie definitivă din cele 19 dosare care vizează amenzile acordate băncilor pentru că ar fi înșelat clienții prin calcularea ratelor în anuități, scrie Profit.

Fostul președinte ANPC, Horia Constantinescu, a acuzat anul trecut băncile de cămătărie și le-a amendat pentru că ar fi utilizat practici comerciale înșelătoare prin faptul că au oferit consumatorilor credite cu amortizarea în rate egale.

ANPC a pierdut până acum pe fond 7 dosare

Acest mod de rambursare a împrumuturilor prevede plata în prima parte a unor cote mai mari de dobândă față de capitalul împrumutat, ceea ce în opinia ANPC arată reaua-credință a băncii, prin disproporția dobânzii imputate consumatorului.

Toate cele 19 bănci amendate au dat ANPC în judecată, iar până acum au primit decizii pe fond opt dosare. În șapte deciziile au fost favorabile băncilor (Banca Transilvania, OTP Bank, Exim Banca Românească, Libra Bank, First Bank, Raiffeisen Bank și, mai recent, Intesa SanPaolo Bank). Într-un dosar, un judecător a respins plângerea.

Citește și
Clatite
Descoperire șocantă într-un local din Mamaia unde mănâncă mulți turiști. Ce a găsit ANPC
Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
O cofetărie din Făgăraș folosea ingrediente expirate de șapte ani. Cum au reacționat inspectorii ANPC
O cofetărie din Făgăraș folosea ingrediente expirate de șapte ani. Cum au reacționat inspectorii ANPC

O cofetărie din Făgăraș - care folosea ingrediente expirate de 7 ani - a fost închisă temporar de Protecția Consumatorului.

Descoperire șocantă într-un local din Mamaia unde mănâncă mulți turiști. Ce a găsit ANPC
Descoperire șocantă într-un local din Mamaia unde mănâncă mulți turiști. Ce a găsit ANPC

Un magazin ”La Clătite” din Mamaia a fost amendat cu 5.000 de lei de ANPC, care au găsit, în urma unui control, produse expirate, compoziţie pentru clătite sau waffe veche de câteva zile, fructe depreciate, urme de grăsime arsă şi murdărie.

Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus
Gheretele de la Aeroportul Otopeni cu sandvișuri de 55 de lei, închise de ANPC. Prețuri colosale, cu jeg inclus

ANPC a închis 11 puncte de lucru și a dat amenzi de peste 367.000 de lei printre gheretele nou-deschise de pe Aeroportul Otopeni, care vindeau sandvișuri cu 55 de lei și merdeneaua cu 20 de lei. În ciuda prețurilor uriașe, acestea erau pline de jeg.  

ANPC, avertisment privind jucăriile de Ziua Copilului: „Au fost găsite piese periculoase, cu un praf chimic toxic”
ANPC, avertisment privind jucăriile de Ziua Copilului: „Au fost găsite piese periculoase, cu un praf chimic toxic”

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) fac mai multe recomandări legate de cumpărarea jucăriilor, subliniind că acestea trebuie achiziţionate numai din magazine specializate.

Amenda primită de un restaurant din Braşov care nu a putut proba că vinde „ciorbe ca la mama acasă”. A fost închis de ANPC
Amenda primită de un restaurant din Braşov care nu a putut proba că vinde „ciorbe ca la mama acasă”. A fost închis de ANPC

Comisarii Protecţiei Consumatorilor au oprit temporar activitatea unui restaurant din Braşov şi au aplicat firmei de care aparţine acesta amenzi de 20.000 de lei, după ce au constatat mai multe nereguli.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.