Prețurile din energie vor începe să scadă la finalul anului. BNR avertizează: Incertitudini în contextul măsurilor fiscale

×
Codul embed a fost copiat

Noul pachet de măsuri fiscale la care lucrează coaliția de guvernare și-ar putea lăsa amprenta și asupra inflației.

Dacă unele măsuri, precum creșterea accizelor sau a TVA, ar putea duce la noi creșteri de prețuri, cele care țin de impozitarea veniturilor le-ar putea contracara. Nici mediul de afaceri nu ar trebui cocoșat cu impozite, spune guvernatorul Băncii Naționale. Însă, Mugur Isărescu este de părere că toată lumea trebuie să plătească impozite. Pentru moment, BNR anunță că am putea încheia anul cu o inflație ușor mai mare decât cea prognozată inițial.

Vestea bună este că, pentru prima dată în ultimul an și jumătate, inflația urmează să ajungă la o cifră, adică sub 10%, cât era în iunie, potrivit datelor preliminare ale Băncii Naționale.
Și va coborî în continuare până la finalul anului, dar cu o viteză mai mică decât prognozau specialiștii BNR trimestrul anterior.

Anul se va încheia cu o inflație de 7,5%, nu 7,1 așa cum anunțase BNR inițial. Iar la finalul anului viitor, în 2024, vom ajunge la 4,4%.

Inflația de bază continuă să fie încăpățânată, scade mai greu, spun oficialii BNR. Pe de altă parte, îmbucurător este că prețul energiei electrice și cel al gazelor naturale, care anul trecut au dus la creșterea inflației la nivel record, anul acesta vor evolua negativ.

Citește și
oameni pe strada
Salariul mediu net a scăzut ușor în luna aprilie. Industriile unde s-au înregistrat cele mai mari pierderi

Pentru prima dată vom vedea prețurile din energie cu minus la finalul acestui an, adică vor scădea ușor, cu 0,6%, potrivit BNR. Iar combustibilii vor rămâne la un nivel similar cu cel de acum.
Întreaga analiză a Băncii Naționale privind inflația este însă construită pe baza legislației în vigoare. Iar BNR vede, citez, "ample incertitudini" în contextul noilor măsuri fiscale anunțate de coaliția de guvernare.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: „Sprijinim un program al Guvernului de ajustare fiscală. Numai unele impozite majorate duc la creșterea inflației, accizele și cu TVA-ul. Celelalte impozite, majorarea impozitelor pe venit de exemplu, pot să aibă chiar efect contrar. Nu vrem să creăm acum încă un tărăboi.”

Iar în privința impozitelor anunțate pentru IMM-uri...

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: „Mediul de afaceri nu trebuie, să mă exprim așa, cocoșat cu multe impozite, dar trebuie să plătească toată lumea impozite, nu? Privilegiile astea fiscale sunt cu un scop bine țintit. Dar sunt pentru un an, doi, cinci. Când depășești 15 ani nu mai sunt privilegii, devin rente.”

Pe de altă parte, deși inflația scade și BNR a menținut dobânda cheie la același nivel, guvernatorul Băncii Naționale a venit cu un avertisment: dacă viitoarele măsuri fiscale nu vor fi suficiente pentru a reduce deficitul, Comisia Europeană și piețele vor reacționa:

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: „Să nu credem că ele stau așa deoparte și se uită dintr-un prepeleac la noi. S-ar putea să asistăm, fără ca noi să mișcăm câtuși de puțin, să asistăm la o creștere a dobânzilor din piață.”

Dobânzile pot scădea, spune guvernatorul, atunci când și creșterile de preț se vor tempera mai serios, posibil anul viitor. Dar există încă un element care ar putea pune presiune în continuare pe prețuri: lipsa forței de muncă și creșterea costurilor salariale, a mai avertizat guvernatorul Băncii Naționale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Salariul mediu net a scăzut ușor în luna aprilie. Industriile unde s-au înregistrat cele mai mari pierderi
Salariul mediu net a scăzut ușor în luna aprilie. Industriile unde s-au înregistrat cele mai mari pierderi

Câștigul salarial mediu net a fost de 5.647 lei în luna aprilie, cu 44 de lei (−0,8%) mai mic decât în martie 2025, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică.

Leonardo Badea: România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică sustenabilă
Leonardo Badea: România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică sustenabilă

Ajustarea modelului de creștere economică este necesară pentru revenirea la o traiectorie sustenabilă și evitarea capcanei venitului mediu, afirmă Leonardo Badea, prim-viceguvernator al BNR.

Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel comparativ cu dolarul din ultimii patru ani
Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel comparativ cu dolarul din ultimii patru ani

Euro a ajuns joi la cel mai ridicat nivel față de dolarul SUA din ultimii aproape patru ani, investitorii preferând activele sigure în contextul impactului privind acordul comercial dintre SUA și China, transmit Bloomberg și Reuters.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.