Planul de relansare al Guvernului Orban: salarii ca-n Italia, 3.000 km de autostrăzi și drumuri expres

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a anunțat, miercuri, planul de relansare economică a României, într-un eveniment în aer liber cu zeci de șefi de companii, ambasadori și politicieni.

Vorbim despre proiecte de peste 100 de miliarde de euro care conțin, printre altele, 3000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres și tot atâta cale ferată în următorii zece ani. Investițiile în infrastructură înseamnă 60% din acest document, iar banii folosiți vor fi din fonduri europene, potrivit Executivului.

Anul acesta sunt prevăzute granturi de 3 miliarde de euro pentru companii, precum și măsuri sociale de tipul voucherelor pentru elevii din familii nevoiașe.

Planul de 100 de miliarde de euro pe 10 ani

 

Am putea construi 20.000 de kilometri de autostradă cu aceşti bani, sau 155 de stadioane ca Arena Naţională.

Citește și
bani, lei
Șomaj tehnic și investiții în formarea profesională a angajaților, în programul de relansare a economiei

Klaus Iohannis, preşedintele României: "Încă de la începutul documentului, Guvernul anunţa că schimbă modelul de creştere economică. Adică nu vom mai fi dependenţi de creşteri de salarii şi pensii, ci trecem pe investiţii, susţinerea firmelor şi digitalizare, atât a istraţiei, cât şi a companiilor".

În acest fel, salariul creşte organic, nu artificial. Planul e să ajungem la 87% din media UE peste 5 ani, la nivelul la care astăzi sunt Cehia şi Italia.

Ludovic Orban, premierul României: "În prima fază banii vor merge la companii prin granturi de urgenţă pentru revenirea de după criză. 50.000 de SRL-uri care nu au angajaţi, indiferent de domeniu, primesc câte 2.000 de euro împrumut nerambursabil. Firmele cu planuri de investiţi sunt susţinute cu până la 200.000 de euro, bani pentru producţie, achiziţie de utilaje sau reconversie economică.

Apar ca noutate banii pentru studenţi - firmele primesc câte 500 de euro de salariat pentru echipamente IT.

Planul are şi măsuri sociale: voucherele de 360 de lei pentru rechizite, îmbrăcăminte şi încălţăminte, pentru 400.000 de elevi din familii fără posibilităţi şi vouchere de masă caldă pentru pensionari cu venituri sub salariul minim.

Deşi nu este dat un termen limită pentru cei 400 de kilometri de autostrăzi şi drumuri aflate acum în şantier, Planul prevede un număr uriaş de kilometri de drumuri moderne. Peste 3 mii până în 2030, care vor înseamnă conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României.

Investiţiile în spitale şi cele în şcoli sunt şi ele ambiţioase, cu mii de clădiri propuse spre modernizare sau construcţie de alte grădiniţe, mai ales în zonele aglomerate.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Plan de relansare: 355 milioane de euro pentru rechizite, pachete alimentare şi de igienă, mese calde pentru bătrâni
Plan de relansare: 355 milioane de euro pentru rechizite, pachete alimentare şi de igienă, mese calde pentru bătrâni

Guvernul va acorda vouchere pentru 400.000 de elevi care provin din familii cu venituri mici, pentru achiziţionarea de rechizite, îmbrăcăminte şi încălţăminte, se menţionează în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică.

Șomaj tehnic și investiții în formarea profesională a angajaților, în programul de relansare a economiei
Șomaj tehnic și investiții în formarea profesională a angajaților, în programul de relansare a economiei

Guvernul îşi propune să continue acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru angajatorii/profesioniştii a căror activitate este suspendată, conform Planului de relansare a economiei.

Programul de Relansare Economică a României. Investiții în Transport, Sănătate și Educație
Programul de Relansare Economică a României. Investiții în Transport, Sănătate și Educație

Guvernul a anunțat miercuri planul de relansare economică a României. Vorbim despre proiecte de peste 100 miliarde de euro, care conțin, printre altele, trei mii de kilometri de autostrăzi și drumuri expres și tot atâta cale ferată în următorii zece ani.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.