Ministrul Finanţelor: Ponderea de investiţii, pentru că vom construi noul buget, va fi 6,8% din PIB

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu
Inquam

Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, afirmă că în proiectul de buget pentru anul viitor procentul alocat investiţiilor se menţine la valoarea celui din acest an, scrie News.ro. 

Adrian Câciu arată că îşi doreşte ca investiţiile să nu rămână doar un ”deziderat bugetar” şi ite că pentru acest an, pentru primele zece luni, nivelul investiţiilor nu este cel propus la începutul anului. Ministrul adaugă că ponderea de investiţii pentru bugetul viitor va fi de 6,8% din PIB.

”Ponderea de investiţii, pentru că vom construi noul buget, deja la mine se lucrează la noul buget, va fi 6,8% din PIB, menţinută ponderea ca şi în acest an. Eu îmi doresc ca ponderea respectivă nu să se regăsească într-un deziderat bugetar, vreau să o vedem în execuţie. Cred că cea mai mare provocare pentru Guvern, pentru cei care fac investiţii, nu numai pentru autorităţile centrale, e vorba şi de cele locale, este ca aceşti bani, dacă tot i-am prins în buget, am găsit resursele financiare, să fie cheltuiţi. Marile carenţe ale tuturor guvernelor au fost că au prins bani în bugetul de investiţii şi, la final, nu s-au realizat acele deziderate de investiţii. Chiar şi anul trecut, chiar şi în 2020”, a afirmat Adrian Câciu, miercuri seară, într-un interviu acordat Digi 24.

În ceea ce priveşte nivelul investiţiilor realizate în acest an, ministrul de Finanţe a is că acesta nu este cel propus, subliniind că este posibilă o accelerare a investiţiilor în ultima perioadă a anului.

”În acest moment suntem la 10 luni, peste câteva zile o să aveţi publicată şi execuţia bugetară pe 10 luni, la 10 luni suntem cu 22% în plus faţă de 2021 ca realizare de investiţii. Faţă de ţintă (propusă la începutul anului - n.r.) mai avem de recuperat. Dar, de regulă, ultimele două luni sunt cele mai importante din an, atunci se realizează, de fapt, deconturile de facturi. Eu cred că vom fi apropiaţi de ceea ce ne-am propus”, a adăugat ministrul.

Citește și
oameni pe strada
Cum își vor putea retrage românii banii din pensiile private. Proiect de lege

Adrian Câciu a spus că statisticile arată o încetinire a economiei.

”Este evident că economia încetineşte, am văzut aceasta şi în ultima estimare a INS-ului. Pentru noi, asta este un mare semnal. Ca să poţi să compensezi efectul de încetinire, care s-a întâmplat şi anul trecut - ultimele două trimestre au fost în scădere faţă de ceea ce era boost-ul din primul semestru al lui 2021 – trebuie să vii, nu vei putea compensa, pentru că transmiterea măsurilor în economie nu se face de pe o zi pe alta, dacă tu iei o măsură astăzi, ea se resimte undeva în trei luni de zile, modul în care ea se exprimă în rezultate economice. Dar neapărat în primul trimestru trebuie să vii cu măsuri puternice de infuzie de capital în economie, prin diverse canale”, a mai afirmat ministrul.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Cum își vor putea retrage românii banii din pensiile private. Proiect de lege
Cum își vor putea retrage românii banii din pensiile private. Proiect de lege

Mecanismele prin care românii cu pensii private din Pilonul II (obligatorii, istrate privat) și Pilonul III (opționale, istrate privat) își vor putea încasa banii acumulați în conturile personale sunt prevăzute într-un nou proiect de lege.

Giganții din Asia lovesc afacerile românești. Antreprenorii cer taxe mai mari la importurile din afara UE
Giganții din Asia lovesc afacerile românești. Antreprenorii cer taxe mai mari la importurile din afara UE

Concurența platformelor din afara Uniunii Europene, cum ar fi Temu, AliExpress, Shein și Trendyol, devine o problemă tot mai gravă pentru antreprenorii români.

Una dintre țările G7 s-a grăbit să cumpere petrol rusesc. Puternicul stat care nu a ținut cont de sancțiunile impuse Moscovei
Una dintre țările G7 s-a grăbit să cumpere petrol rusesc. Puternicul stat care nu a ținut cont de sancțiunile impuse Moscovei

Un petrolier rusesc aflat pe „lista neagră” a livrat petrol din Sahalin către rafinăria japoneză Taiyo Oil.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.