Erste: Economia românească se va contracta cu 4,7% anul acesta, dar revine pe creștere în 2021

Erste: Economia românească se va contracta cu 4,7% anul acesta, dar revine pe creștere în 2021
Getty

Analiştii de la Erste Bank prognozează o contracţie economică de 4,7% în acest an în România, pe fondul crizei COVID-19, urmată de o revenire pe creştere în anul următor, când produsul intern brut ar putea avansa cu 3,9%.

 

Potrivit Erste, criza sanitară ar putea provoca o scădere de două cifre a Produsului Intern Brut al României (PIB) în trimestrul al doilea al acestui an, care va fi urmată, însă, de o relansare de două cifre în trimestrul al treilea, impulsionată de stimulentele fiscale şi monetare semnificative adoptate pe plan intern şi internaţional.

”Aceasta va deteriora şi mai mult finanţele publice slabe astfel că deficitul bugetar ar putea să se agraveze până la 7,3% din PIB”, se arată într-un raport elaborat de analiştii Erste Bank.

Scade inflația

Citește și
semnatura, semnare, hartie, document
Declarația pe propria răspundere a fost actualizată. Descarcă de aici noua versiune

În schimb, aceştia şi-au revizuit în jos estimările privind rata inflaţiei la finele lui 2020, până la 2,8%, de la 3,4% anterior, în principal ca urmare a scăderii bruşte a preţului petrolului dar şi a şocului semnificativ la adresa cererii.

Analiştii subliniază însă că prognozele economice sunt influenţate de foarte multe incertitudini variind de la durata şi severitatea pandemiei de Covid-19 şi până la comportamentul consumatorilor după criză.

Plecând de la ipoteza că cea mai mare parte a şocului care a început la mijlocul lunii martie va dispărea până la finele lunii mai, analiştii Erste Bank sunt de părere că PIB în trimestrul al doilea ar putea să se contracte cu 15,2% comparativ cu primul trimestru.

PIB-ul își revine din semestrul III

În trimestrul al treilea însă, ca urmare a stimulentelor fiscale şi monetare uriaşe introduse atât la nivel intern cât şi peste hotare, analiştii Erste Bank sunt de părere că PIB va înregistra un avans de 12,8%, comparativ cu trimestrul al doilea, care va fi urmat de o expansiune de 0,7% în ultimul trimestru.

”Prognozăm că pe ansamblul anului Produsul Intern Brut se va contracta cu 4,7%. Relansarea este posibil să continue în 2021, când PIB ar urma să înregistreze un avans de 3,9%”, susţin analiştii Erste.

Deteriorarea perspectivelor de creştere ar urma să majoreze deficitul bugetar cu aproximativ 2,8 puncte procentuale.

La aceasta se adaugă şi cheltuielile publice extraordinare care ar urma să majoreze deficitul bugetar cu alte 1,5 puncte procentuale. Adunând toate aceste aceste elemente, deficitul fiscal ar putea ajunge la 7,3% din PIB în acest an.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Mii de bucureșteni vor fi testați pentru coronavirus, în fața blocului. Sectorul cu cele mai multe cazuri confirmate
Mii de bucureșteni vor fi testați pentru coronavirus, în fața blocului. Sectorul cu cele mai multe cazuri confirmate

Chiar dacă ministrul Victor Costache şi-a dat demisia, joi, a fost anunţată o testare masivă a locuitorilor Capitalei.

Declarația pe propria răspundere a fost actualizată. Descarcă de aici noua versiune
Declarația pe propria răspundere a fost actualizată. Descarcă de aici noua versiune

Modelul declaraţiei pe proprie răspundere a fost actualizat, fiind simplificat în privinţa datelor care trebuie completate, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Modul în care Japonia a reușit să controleze covid-19 fără a recurge la izolarea generală obligatorie
Modul în care Japonia a reușit să controleze covid-19 fără a recurge la izolarea generală obligatorie

Japonia a fost printre primele țări care au confirmat infecțiile cu coronavirus, la doar câteva zile după ce China a început să alerteze asupra focarului.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.