Dupa Fitch, si Standard & Poor's a coborat ratingul Spaniei cu o treapta, la "AA-"

Spania

Standard & Poor's (S&P) a coborat vineri ratingul Spaniei cu o treapta, de la "AA" la "AA-", din cauza somajului ridicat, conditiilor tot mai dificile de pe piata de credit si gradului ridicat de indatorare a sectorului privat.

Decizia agentiei a determinat deprecierea monedei euro si subliniaza dificultatile cu care se confrunta liderii europeni inaintea unui summit G20 care va avea ca principala tema de discutie criza datoriilor de stat din zona euro.

Ministrii Finantelor si guvernatorii bancilor centrale din Grupul celor mai mari 20 de economii ale lumii (G20) se vor intalni vineri la Paris pentru a gasi o solutie convingatoare la criza.

"In pofida semnelor de rezistenta a performantei economice in timpul acestui an, anticipam riscuri tot mai mari pentru perspectivele de crestere ale Spaniei, din cauza somajului ridicat, conditiilor financiare tot mai dificile si nivelului ridicat al datoriei sectorului privat, cat si probabila incetinire economica a principalilor parteneri comerciali ai tarii", se arata intr-un comunicat transmis de S&P.

De asemenea, agentia noteaza "starea incompleta" a reformei pietei de munca si probabilitatea unei noi deteriorari a activelor pentru bancile spaniole.

Citește și
Banca elvetiana UBS
Banca elvetiana UBS: Falimentul Greciei este inevitabil si se va produce pana in martie 2012

S&P a redus prognoza de crestere economica a Spaniei pentru anul viitor de la 1,5% la 1%.

Ratingul Spaniei a fost coborat si de Fitch saptamana trecuta, care califica tara tot la nivelul "AA-".

Ca si Fitch, S&P a sugerat ca ar putea urma noi retrogradari pentru tara, din cauza riscului ca cea de-a patra economie a zonei euro sa intre in recesiune anul viitor, cu o posibila contractie de 0,5%.

"Am putea reduce din nou ratingul, in linie cu scenariul nostru pesimist care prevede contractie economica anul viitor, devierea semnificativa a pozitiei fiscale a Spaniei fata de tintele bugetare ale guvernului sau noi intarzieri in privinta reformelor destinate pietei de munca si stimularii cresterii economice", avertizeaza S&P.

Moneda euro s-a depreciat usor in Asia in urma retrogradarii, la 1,3753 dolari, insa va inregistra cea mai abrupta crestere din ianuarie pe ansamblul acestei saptamani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
FMI: China poate amortiza impactul unei eventuale crize globale, declansate de Europa si SUA
FMI: China poate amortiza impactul unei eventuale crize globale, declansate de Europa si SUA

Un oficial al FMI este de parere ca Beijingul poate lua masuri care sa amortizeze impactul unei eventuale crize globale declansate de turbulentele din Europa si de franarea cresterii economice a Statelor Unite.

Banca elvetiana UBS: Falimentul Greciei este inevitabil si se va produce pana in martie 2012
Banca elvetiana UBS: Falimentul Greciei este inevitabil si se va produce pana in martie 2012

Un studiu elaborat de elvetienii de la UBS vine cu concluzii negative referitoare la situatia Greciei si a zonei euro. Bancherii sunt de parere ca aceasta tara va intra in faliment cel mai probabil in martie 2012.

Recomandări
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”

Operațiunea denumită „Rising Lion” a implicat peste 200 de avioane de lupte israeliene, care au lovit aproximativ 100 de ținte pe tot teritoriul Iranului cu peste 330 de muniții.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.