După ce a aplicat o ”terapie de șoc”, Argentina a reuşit să înregistreze în primul trimestru din 2024 un excedent bugetar

Javier Milei
Agerpres

Argentina a reuşit să înregistreze în primul trimestru din 2024 un excedent bugetar de 275 de miliarde de peso (300.000 de dolari), a anunțat bucuros noul preşedinte Javier Milei, care evocă o ”realizare istorică”.

Javier Milei a subliniat că Argentina a înregistrat primul său excedent public trimestrial din 2008 încoace.

În urmă cu câteva luni, noul președinte anunța că va aplica o terapie de șoc economiei Argentinei.

În primul trimestru al lui 2024, statul argentinian a înregistrat un excedent de aproximativ 275 de miliarde de peso (309.000 dolari), a anunţat luni la telviziunea naţională preşedintele argentinian.

”Acesta este primul trimestru cu un excedent financiar din 2008”, a subliniat el, referindu-se la primul an de guvernare al rivalei sale politice de stânga Cristina Kirchner, potrivit News.ro, care citează AFP.

Citește și
Javier Milei
Resetare economică în Argentina. Depreciere forțată a monedei naționale și tăieri masive din subvenții și programe sociale

Este vorba despre ”o relizare de dimenisuni istorice la scară mondială”, s-a lăudat Javier Milei, care a ajuns la putere în decembrie.

Dacă statul nu cheltuieşte mai mult decât încasează şi nu a recurs la emiterea (de monedă), nu există inflaţie. Asta nu e magie”, a adăugat Javier Milei, un economist ultraliberal care se defineşte el însuţi drept un ”anarho-capitalist”.

Şeful statului argentinian a promis să aducă deficitul bugetar la zero - un obiectiv mai ambiţios decât cel impus de către Fondul Monetar Internţaional (FMI), cu care Argentina a încheiat un acord de împrumutare a sumei de 44 de miliarde de dolari.

În acest scop, el a lansat un program de austeritate draconic, care include o paralizie a lucrărilor publice, concedierea funcţionarilor, închiderea istraţiilor, reducerea subvenţiilor şi ”îngheţarea” bugetului, în contextul în care inflaţia a atins 290% pe an, iar jumătate din populaţie trăieşte în sărăcie.

Să nu speraţi la o soluţie prin cheltuieli publice”, avertizează Javier Milei.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Argentina, cerere oficială de a deveni „partener global” NATO. Documentul a fost primit de Mircea Geoană
Argentina, cerere oficială de a deveni „partener global” NATO. Documentul a fost primit de Mircea Geoană

Argentina a solicitat oficial să devină „partener global” NATO, în cadrul unei întâlniri a ministrului Apărării, Luis Petri, cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Bruxelles.

Resetare economică în Argentina. Depreciere forțată a monedei naționale și tăieri masive din subvenții și programe sociale
Resetare economică în Argentina. Depreciere forțată a monedei naționale și tăieri masive din subvenții și programe sociale

Guvernul noului preşedintelui ultraliberal Javier Milei a anunţat marţi un program dur de austeritate, prin care îşi propune să stabilizeze economia puternic afectată de o îndatorare şi o inflaţie cronice, transmit AFP şi dpa.

Noul președinte al Argentinei, propunere inedită făcută lui Zelenski. Ce vrea să organizeze în Argentina pentru Ucraina
Noul președinte al Argentinei, propunere inedită făcută lui Zelenski. Ce vrea să organizeze în Argentina pentru Ucraina

Preşedintele ales al Argentinei, Javier Milei, i-a propus lui Volodimir Zelenski organizarea în Argentina a unui summit între Ucraina şi ţările Americii latine, în cadrul uneia dintre convorbirile sale cu lideri mondiali după ce a fost ales duminică.

Cine este Javier Milei, noul președinte ales al Argentinei. Și-a clonat câinele mort, care i-a spus să candideze
Cine este Javier Milei, noul președinte ales al Argentinei. Și-a clonat câinele mort, care i-a spus să candideze

Surpriză totală în Argentina. Un fost realizator de emisiuni TV cu vederi extremiste a fost ales președinte al țării. Javier Milei a câștigat 55% din voturi cu o platformă plină de idei bizare.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.